Crusta mămăligii

Poporul român este cunoscut ca răbdător până la Dumnezeu şi o palmă mai sus. Întocmai ca mămăliga, că nu degeaba ni se mai spune şi mămăligari. Dar, de asemenea, tot ca mămăliga, românii au momente când răbufnesc şi dau în clocot. Aşa au apărut momentele istorice şi eroii neamului, dar şi secolele de căciuleală. Aşa am suferit în cei 40 de ani de comunism, dar aşa a apărut şi Revoluţia din Decembrie.
Un astfel de moment, dar la scară mai mică, a părut să fie şi mişcarea populară din iarna trecută, izbucnită în urma demiterii lui Raed Arafat, dar răspândită pe tot cuprinsul ţării şi continuată chiar şi după ce „obiectul muncii”, adică situaţia doctorului Arafat, n-a mai fost de actualitate. Şi atunci s-a încercat încadrarea mişcării respective în istorica definiţie a mămăligii româneşti.
Acesta este cadrul istoric, dar istoria o fac tot oamenii. Şi, înclin să cred că unii oameni la care mă refer au lucrat nu pentru principiul mămăligii, ci pentru cel al interesului de grup.
Acum, la un an de la „insurecţia zăpezii”, totul pare sub omăt. Nu vedem niciun fel de proteste, nici la nivel naţional, nici la nivel judeţean. Viaţa ne e mai bună? Nu cred, deşi „duşmanii neamului” nu mai sunt la guvernare de când s-a lansat colecţia de primăvară-vară a politicii româneşti. Taxa auto – unul dintre punctele tari  are „insurecţiei zăpezii”  – a revenit, taxele şi impozitele locale cresc (vrem, nu vrem), ne pasc şi alte scumpiri, iar promisiunile electorale şi-au păstrat întocmai definiţia de… promisiuni electorale.
În aceste condiţii, tăcerea protestatarilor de acum un an, o tăcere deplină, nu îşi mai are reper în istoria românilor, în acea componentă de… mămăligă. Unde e ambiţul de acum un an? Unde sunt nemulţumirile? Oare „Jos Băsescu” nu mai e suficient?
Personal, afirm şi susţin că 2013 este un an greu. Mai greu decât ar fi fost 2012,  dacă acest 2012 ar fi fost calm din punct de vedere politic, dar şi aşa un an la fel de greu. Şi asta indiferent cine ar fi ajuns la Putere, fie atotstăpânitorul USL, fie scăpătatul ARD (fost PD-L, pentru conformitate). Clar, 2013 e un an greu…
În condiţiile acestui an greu, în care orice analist politic al unui partid cât de cât serios ar fi dat un diagnostic „intern” clar al viitorului României, într-un context economico-politic european la fel de clar, nu găsim acelaşi aer critic din partea românilor „mămăligă”. De ce?
Concluzia mea este că pe acea „insurecţie a zăpezii” , o „mămăligă” în plină iarnă, USL a aşternut o crustă, aşa cum pe mămăliga potolită se aşterne acea copertă care permite tăierea cu aţa. O crustă care ne arată că anul trecut totul a folosit nu românilor, ci noii Puteri. O Putere căreia nu-i mai convine ieşirea în stradă, pentru că masele pot fi controlate până la un punct, dar nu total. Şi, ca să nu rişte o manifestare socială de amploare, atât împotriva lui Băsescu (încă inamic), dar şi împotriva Puterii actuale, au hotărât să pună „crusta”.
M-am hotărât să nu mai mănânc „mămăligă” fără s-o gust. Nu de alta, dar ultima mi-a lăsat un gust amar…