Aradul dă și în acest an cel mai bun alergător de anduranță din țară. Vorbim despre Sorin Mîne­ran, care și-a adjudecat, ieri dimi­neață, cel de-al cincilea titlu na­țional în proba de maraton. Mai mult, „Miki” a obținut un nou record personal, parcurgând cei 42,2 km în două ore, 27 de minute și 51 de secunde.
Arădeanul legitimat la CS Universitatea a fost întrecut la cursa din Capitală doar de cinci sportivi din Kenya și trei din Ethiopia, următorul român care a trecut linia de sosire, deci vicecampion național, fiind Gheorghe Surlea. Bucureșteanul este legitimat și el la CSU de câteva luni de zile, punctând în premieră pentru Arad.
Ceilalți trei arădeni care au luat startul la ediția din acest an a maratonului au obținut următoarele locuri: 24 – Roland Unterweger, 40 – Adrian Irimiea, 257 – Dacian Todincă.

Recomandările redacției