csabaÎn cadrul şedinţei profesorale a Colegiului Naţional Moise Nicoară Arad, întrunite în cursul zilei de ieri, a fost propusă persoana care să preia conducerea liceului, în urma demisiei directorului Radu Bereteu. Profesorii colegiu­- ­lui au hotărât că persoana cea mai potrivită pentru direcţiune este Csaba Maior, unul dintre cei mai vechi profesori ai şcolii. Profesor de fizică, Csaba Maior activează în acest colegiu de mai bine de trei decenii.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad le-a cerut profesorilor să facă trei numiri, însă în cele din urmă nu s-a reuşit decât propunerea unei singure persoane. În cadrul colegiului profesoral, prima propunere a fost a lui Mircea Potocean, fostul director al unităţii. Acesta a refuzat însă categoric propunerea.
Urmează ca decizia colegiului profesoral al şcolii să fie dezbătută în cadrul consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, după care să aibă loc numirea oficială în funcţia de director.
Fostul director, Radu Bereteu, nu a reuşit să facă faţă în fruntea colegiului decât o lună de zile.

Recomandările redacției