csikSchimbarea la nivelul băncii teh­nice s-a dovedit benefică pentru Olimpia Satu Mare. Instalat în vară cu obiectiv clar play-offul ligii secunde, Cosmin Bodea a strâns doar 7 puncte în 9 jocuri, iar șefii lui „Oli” l-au chemat din nou la „catedră” pe Tiberiu Csik. Acesta nu plecase niciun moment din club, așa că reacomodarea a fost rapidă, dovadă stând și rezultatele. Într-o lună de zile, sătmărenii au adăugat alte 7 puncte în clasament, îndepărtându-se de „zona fierbinte” a clasamentului.
Nu mai departe de weekendul trecut, „galben-albaștrii” au fost la 3 minute de un succes extrem prețios în fața solidei echipe din Câmpina. „Chiar dacă au trecut deja 5 zile de la acel meci, dezamăgirea pentru ratarea victoriei cu Fortuna se simte în cadrul lotului. Pe undeva e normal, căci am muncit enorm pentru cele trei puncte și am fost egalați pe final. Dar, trebuie să uităm totul, căci ne așteaptă un meci greu sâmbătă, împotriva unei echipe cu mare foame de rezultate. Vrem să recuperăm punctele pierdute sâmbăta trecută, dar nu va fi deloc simplu”, spune Tiberiu Csik.
Acesta recunoaște că nu și-a văzut încă la lucru adversarul din weekend, dar speră să primească înregistrările meciurilor cu ACS Poli au Metalul Reșița. „Ceva informații am și acum și știu că meciul se va disputa pe un teren foarte greu, poate chiar noroios dacă va ploua. Se vede și cu ochiul liber că pâncotanii nu sunt constați în rezultate, acasă sunt capabili de orice, iar afară se descurcă puțin mai greu. Tocmai fiindcă sâmbătă se joacă la Pâncota meciul e și mai greu pentru noi, dar suntem optimiști, am mare încredere în băieți. Vrem să-i ținem la distanță, dar în același ne pro­punem să și urcăm clasament”, a adăugat fostul stelist, care a mai vi­zitat orașul din Podgorie acum două sezoane, când Olimpia obținea pro­- movarea în Liga a II-a, dar pierdea acel meci cu 1-0.
Csik dă de înțeles că nu se va baza împotriva „șoimilor” pe foștii utiști Maximiliano Laso și Bogdan Apostu. „Din păcate pentru fotbalistul argentinian, în Liga a II-a se pune mai mult baza pe fizic și disciplina tactică. Cu excepția a celor două-trei echipe, cele de pe podium, rar se pune accentul pe fotbaliști cu ca­litățile lui Laso. El este tehnic și rapid, dar  de multe ori nici tere­nurile nu-l ajută, ca să nu mai vorbesc despre fizicul său. Cu si­guranță, meciul de sâmbătă va fi unul de luptă, trebuie să mă gândesc bine dacă voi apela la el. În ceea ce-l privește pe Apostu, nu pot spune decât că pe postul lui e concurență mare, sunt cinci jucători pe două locuri. Sigur, nici nu a avut prea multe șanse să demonstreze că poate evolua înainte altora, dar asta este situația în momentul de față..”, mai spune tehnicianul Olimpiei, care nu va conta sâmbătă pe mijlocașul Villand, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

Recomandările redacției