Compania de Transport Public Arad a demarat acțiunea de igienizare a celor 126 staţii de tramvai din municipiu. Aceasta va dura 10 zile şi constă în curăţarea peroanelor, copertinelor, mobilierului existent precum și grilajelor protectoare care vor primi vopsea proaspătă. Directorul CTP cere scuze cetăţenilor pentru eventualul deranj, dar în acelaşi timp face şi un apel la respectarea bunului simţ. Iar dacă apelul na va fi recepţionat, se lasă cu amenzi!

Ne cerem scuze cetăţenilor pentru disconfortul creat, însă aceste intervenţii sunt absolut necesare. De asemenea rugăm persoanele fizice și juridice să nu mai lipească diferite anunțuri și reclame pe copertine, pe aparatele de vândut bilete, tonete, panouri pentru programele de circulație, întrucât acestea nu pot fi folosite ca spaţiu publicitar. Cei care nu respectă aceste reguli bine definite sunt pasibili de amenzi”, a declarat directorul general al CTP Arad, Claudiu Godja.

Recomandările redacției