Polițiștii rutieri au constatat, în acest sfârșit de săptămână, săvârșirea mai multor infracțiuni rutiere pe drumurile din municipiu și județ. Astfel, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier un bărbat de 35 de ani, din Sintea Mare, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Zimandului, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, și polițiștii orașului Sebis au depistat în trafic, un bărbat care conducea sub influența alcoolului. În urma activităților desfășurate pe linie rutieră, -pentru prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive- polițiștii au depistat și oprit, pe raza localității Sebiș, un bărbat de 27 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism. Întrucât conducatorul auto emana o puternică halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul orășenesc Sebiș in vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Un arădean de 19 ani a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada Ilarion Felea din municipiu, fără a avea permis de conducere. Polițiștii Secției nr. Rurală 6 Beliu au depistat în trafic, pe DJ 793/A, un bărbat de 49 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea o autoutilitară neînmatriculată.  Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Recomandările redacției