A făcut o impresie bună la repe­tiţiile de la Tel Aviv, însă Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision 2019, nu este cotată printre favoritele la câștigarea trofe­ului. Ba dimpotrivă. Doar 1% dintre cei care pariază pentru a ghici câști­gătorul și-au pus speranţele în Ester, scrie Click.
Echipa României a atras toate privirile la ceremonia de deschidere a concursului de la Tel Aviv. Îmbrăcată elegant, Ester și-a afișat cel mai strălucitor zâmbet și a călcat cu încredere pe covorul portocaliu de la Teatrul Național al Israelului, acolo unde a avut loc defilarea celor 41 de delegații. Solista s-a simțit minunat, ba chiar a dat și autografe.
Eurovision a devenit asemenea unei competiții sportive, căci fanii înfocați ai concursului fac pariuri serioase cu privire la câștigătorii din fiecare an. Candidatul Olandei, Duncan Laurence, este considerat favorit în 2019. Conform caselor de pariuri online, olandezul se luptă cu reprezentantul Suediei și cu cel al Franței.
Din păcate, Ester Peony nu se află în topul preferaților. Românca a strâns doar 1% cotă pentru câștigarea Eurovision 2019, conform eurovisionworld.com.
Ester cântă în a doua semifinală
Ester Peony, reprezentanta României la ediţia din acest an cu piesa „On a Sunday“, va urca pe scena Eurovision Song Contest în 16 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 6 de intrare în concurs. Alături de reprezentanta noastră, în a doua semifinală participă: Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania, Malta.
Prima semifinală are loc azi și vor concura: Slovenia, Belarus, Cehia, Muntenegru, Cipru, Serbia, Finlanda, Polonia, Ungaria, Estonia, Portugalia, San Marino, Islanda, Georgia, Australia, Belgia, Ucraina, Grecia.
Finala, în care speră să intre și Ester, va avea loc în 18 mai.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției