pancotaArieșul lui Adrian Matei a reușit să surprindă decisiv defensiva Șoimilor chiar la început: un atac pozițional al vizitatorilor a purtat mingea către Muntean, scăpat singur la 16 metri, atacantul a marcat cu un șut plin de efect, în colțul lung al porții lui Irimia, fostul său coleg de la Ineu, 0-1 (4).
Jocul a curs echilibrat, cu alb-negrii încercând să desfacă jocul defensiv atent al turdenilor, care au făcut totul să nu se lase dominați categoric. Pe acest fond, ocaziile de poartă au cam lipsit, cu excepția unui șut bun al lui Bulzan din marginea suprafeței de pedeapsă, respins de portarul Vaida în lateral (25).
Repriza a devenit mai animată spre finalul ei, când fiecare parte a ratat câte o ocazie mare. Mai întâi, Remus Lung a reluat periculos o lovitură de colț, dar Vaida a avut un reflex excelent și ai săi au scăpat cu poarta neatinsă (40). Pe contră, Boroștean a ajuns în careul Șoimilor și a șutat de la 8 metri a trecut peste transversală.
La revenire, oaspeții au produs un nou moment de panică – Muntean a reușit o centrare bună de pe stânga, David a reluat sub bară din 12 metri, însă Irimia a fost senzațional și a scos (52).
Cuedan a mutat, iar forcingul Pâncotei a devenit mai intens și mai organizat. Iar egalitatea a sosit: o minge aruncată în careu a fost recepționată de Hosu, care a fost letal din voleu de la 10 metri, 1-1 (75). Imediat, Sergiu Pop a ajuns în poziție favorabilă, dar portarul Arieșului i-a reținut șutul la colțul scurt (77).
Presiunea gazdelor a continuat, același Pop a trimis o boltă de la 25 de metri peste bară (81). Fază controversată spre final – Bulzan a jonglat în careul Turdei, tabăra arădeană a acuzat un henț comis de unul din apărătorii adverși, dar arbitrul Mihai Tîra a făcut semn că jocul trebuie să continue (87).
Finalul meciului a separat defi­nitiv cele două echipe, Pâncota strânge rândurile pentru play-off, pe care-l abordează de pe locul al treilea, în vreme ce Turda e în play-out.
Șoimii: Irimia – Gavriș (66 Dumitru), Rusu, Lung, Vițu – Maghici, Mitu (70 Dubeștean), Issa (54 Hosu), Bulzan – Mihai (60 Sg. Pop), Burian.
Arieșul: Vaida – Lupșan, Popa, Tarcea, Paianu (16 Cordoș) – Sabou (83 Ionescu), David, Cyril (83 Sașa), Boroștean – Muntean, Fertea.
Arbitri: Mihai Tîra (Alba Iulia) – Ferencz Tunyogi, Sergiu Corb (ambii Zalău). Observatori: Zaharia Ciev, Nicu Tanasoglu

Recomandările redacției