Încă de când a intrat în vigoare, legea cu privire la asigurarea obligatorie a locuinţei nu a fost văzută cu ochi buni de către arădeni. La nivel naţional, principiul după care a fost întocmit actul normativ cu pricina o fi bun, nu zic nu, dar în condiţiile în care nu se ţine cont de specificul fiecărei zone, asigurarea obligatorie este privită de mulţi dintre locuitorii judeţului ca fiind o corvoadă. Unii o îndeplinesc, alţii nu, dar în situaţia de faţă, cei care nu au de gând să arunce pe apa sâmbetei zece sau 20 de euro nu sunt de condamnat.

Acum, indivizii care conduc societăţile de asigurări, care se gândesc doar la profituri imense, cu orice preţ, au propus dublarea tarifului şi introducerea unei franşize. Adică, mai pe româneşte, nu le ajunge că românii le bagă în buzunare nişte bani, chiar dacă şansele ca respectivele sume să fie „recuperate” la un moment dat sunt infime, ci se gândesc să crească cu japca încasările. În loc să încerce atragerea unui număr cât mai mare de asiguraţi, prin introducerea unor clauze contractuale care să acopere mai multe riscuri, asiguratorii vor să câştige, fără să rişte mare lucru. În plus, dacă ar intra în vigoare, franşiza ar însemna, din punctul meu de vedere un jaf la drumul mare. Mai pe româneşte, dacă se introduce o franşiză de 10%, în situaţia în care suma asigurată este de 10.000 de euro, beneficiarul va primi doar 9.000 de euro, în cazul unei daune totale. Iar dacă paguba este egală sau mai mică de 1.000 de euro, nici nu se mai pune problema de despăgubiri. Astfel, din start asiguratorul joacă necinstit. Dacă în cazul asigurărilor auto facultative pot înţelege nevoia de a introduce o astfel de franşiză, pentru că tentaţia de a înşela firma de asigurări este considerabilă, iar posibilităţile de reuşită sunt destul de mari, este greu de crezut că cineva care vrea să-şi repare o parte din acoperiş ar putea simula un cutremur, o alunecare de teren sau o inundaţie. Introducerea franşizei cu pricina nu reprezintă decât o hoţie pe faţă, care trebuie prevenită. În caz contrar, cei care vor avea de suferit vor fi tot cei bătuţi de soartă, tot victimele diverselor nenorociri care s-au abătut în ultima vreme asupra unei părţi din ţară.

Dacă în ciuda tuturor argumentelor de bun-simţ care li se aduc împotriva franşizei şi împotriva creşterii sumei care trebuie plătită asiguratorului, autorităţile ţin în continuare să promoveze astfel de idei, aş propune şi eu introducerea unei asigurări obligatorii pentru politicieni. Taxa nu ar trebui să fie mare, ajung cam o sută de euro pe lună, iar suma care se va strânge la finalul mandatului să fie înapoiată cu un profit de 50% persoanei care a depus-o, dar numai dacă nu a călcat pe bec. Sigur, firmele de asigurări ar scoate profituri frumoase, iar calea aleasă ar fi una cât se poate de cinstită.

Recomandările redacției