Să ai ca obiect de activitate lucrul cu morții, să îi speli, să îi îmbălsămezi, să îi aranjezi, să îi ridici la orice oră din noapte și din orice loc nu este nici pe departe un lucru obișnuit. Doar la gândul că m-aș afla singur, noaptea, cu un cadavru în mașină, fie el și zăvorât în sicriu mă ia cu fiori. Așa că firmele de servicii funerare care fac toate aceste lucruri merită să fie plătite pentru sporul de „spaimă“, de condiții grele pe care nu oricine le-ar putea face. Dacă ne gândim doar din punct de vedere psihic cât trebuie să fie de apăsător să fii înconjurat în permanență de sicrie. Nu mai vorbesc de cadavre, coroane, lacrimi, durere, gropi, gropari, pământ și așa mai departe.

Pentru astfel de firme, mortul a devenit un obiect de lucru și implicit o afacere. Este normal. Și nouă, clienților vii, ne convine să pasăm întreaga responsabilitate a unei înmormântări cuiva care a devenit specialist în așa ceva, să se ocupe de întreaga birocrație a unei înmormântări și să ne rămână nouă timp pentru a ne lua rămas bun în liniște de la persoana pierdută, să ne putem alina suferința, să ne adunăm sentimentele și să găsim resursele necesare de a putea merge mai departe fără persoana iubită care ne-a părăsit din lumea asta. Orice moarte, fie ea la o persoană bolnavă sau în vârstă, este dureroasă și curmă întotdeauna brusc speranțe și legături de o viață.

În tot acest timp al suferinței noastre gândul încearcă să stea cât mai departe de chestiunile administrative ale înmormântării, mai ales dacă am și accesat serviciile unei firme specializate. Cu atât mai mult, nu ne gândim la bani sau la faptul că vom cheltui prea mult cu înmormântarea. Considerăm că suferința noastră constituie prilej de bun simț din partea firmelor de servicii funerare să nu ne jecmănească. De obicei, mergem orbește pe încredere și ne bazăm pe bunul simț al firmelor funerare atunci când trebuie să plătim. Le dăm cât ne spun ei că a costat totul, considerând că își pun în preț și acel spor de condiții speciale, pe care de altfel îl merită.

Numai că acel spor este de multe ori incalificabil de exorbitant și de nesimțit. Desigur, nu ne mai uităm în spate, considerăm că nu se cade să ne târguim la așa ceva și cam întotdeauna plătim fără să clipim.

Dar câteodată apare câte un „nebun“ din ăsta frumos, care nu acceptă orice și spune lucrurilor pe nume. Mă refer aici la doctorița Cristina Pac, al cărui caz l-am relatat pe îndelete în articolul „Situație ireală: mort lăsat în fața porții, iar firma Kuki acuzată de sechestrare de cadavre“. Pe scurt, articolul face referire la atitudinea pe care dr. Cristina Pac a avut-o față de firma Kuki, cu care s-a înțeles să se ocupe de înmormântarea tatălui ei. Fiind de confesiune protestantă maghiară, doctorița Pac le-a pus în vedere celor de la servicii funerare că pentru ea cadavrul tatălui ei nu reprezintă nimic, tatăl ei a fost important atunci când a trăit și când a încercat tot ce este omenește posibil să îi prelungească viața. Ca atare, vrea cea mai ieftină înmormântare cu putință, cu doar ce este strict necesar. Pentru că firma i-a cerut o sumă astronomică și reprezentanții ei au jignit-o, dr. Cristina Pac le-a spus că nu au decât să păstreze cadavrul tatălui ei cât vor, ea nu va mai plăti nimic acelei firme.

În ceea ce mă privește, nu sunt de acord cu hotărârea doctoriței Cristina Pac de a-și abandona cadavrul tatălui, însă în același timp o admir. Sunt ortodox și îmi respect morții. Consider că trebuie să aibă parte de o înmormântare cu „tot tacâmul“, inclusiv priveghi, rugăciune, slujbă de înmormântare, preot, coroane, lumânare, flori, pomană și tot ce mai trebuie. Nu aș putea face, pentru nimic în lume, ce a făcut dr. Cristina Pac și anume să își abandoneze cadavrul la sediul firmei de servicii funerare și să fie în stare să i-l lase „și un an de zile“. Dar o admir pe dr. Cristina Pac pentru curajul și cerbicia ei frumoasă de a spune lucrurilor pe nume în ceea ce privește modul de practică al firmelor de servicii funerare. Eu nu m-aș fi târguit niciodată cu ei, dar profit de „nebunia“ doctoriței Pac de a scoate la lumină adevărul și îi dau dreptate.

  • Cristina Pac spune:

    VAI,VAI,VAI-domnule Cotuna,dar cate laude la adresa mea… :))II veti face invidiosi pe toti „medicii”;deja mafia medicilor din Arad,dupa cea din Timisoara si dupa mafia firmei Kuki-Muki-ma urasc „de moarte”…n-am gasit alta rima…deja unii vor sa stie de ce tatal meu mort m-a facut „vedeta”,din moment ce viu fiind:n-a furat nimic pt.mine,n-a dat mita-dupa mita-dupa mita…ca sa-i fie fetitei viata „rozbombon” !!! Deja doctorita de familie,sotie,mama si bunica-mi-a reprosat ca de ce n-am trimis-o pe „dansa” sa fie stransa de gat de catre patronul KUKI-MUKI…sau eventual sa-l fi lasat pe „plodul” dansei sa devina „vedet”…ca tot mosteneste o poli-clinica si,intotdeauna,”o mana o spala pe alta” …medic de familie-cioclu…relatia perfecta…n-am gasit alta rima;asa-i mastre Toma Caragiu,bine ca v-a „luat” cutremurul din ’77,altfel dupa 1989-mai faceati fabule la Vintu de Jos…ce-mi plac glumele mele-zise Base-marinarul…oare Base-l-ar fi luat pe „mafiotul”patron al firmei Kuki-Muki,l-ar fi introdus in sicriul „din dotare”,si,dupa cateva minute in Rai,cioclul sef al Aradului,cu plodul cel mic angajat „pe bune” la MEDICINA LEGALA DIN ARAD-NE-AR FI POVESTIT,DACA, INTR-ADEVAR,DUPA MOARTE AVEM NEVOIE DE VATA-N NAS,PARUL DAT CU FIXATIV,IAR-IN CAZUL MEU-ROCHIE DE SEARA SI PANTOFI CU TOC! VA SUSTIN SI VA IUBESC PE TOTI!!!Dr.Cristina Pac-Herman…da,stiu,n-am anuntat ca,printre drumurile intre medic de familie-medici specialisti-farmacii si carat un tata in spate,in Romania,si in alte doua tari-PT.A I SE PUNE UN DIAGNOSTIC/PT.A I SE INITIA UN MINIM TRATAMENT ONCOLOGIC TIMP DE 10 LUNI…mi-am facut timp sa ma remarit in Doha,Qatar! Va sustin(asa se face,asa se spune acum!)…:))

  • Cristina Pac spune:

    VAI,VAI,VAI-DOMNUUUUUUUUULE COTUNA-ce-i cu poza asta de barbat aici?!?Induceti in eroare telespectatorii de la Antena 1!!! Dupa ce mi s-a propus sa le fac „shou” celor de la „Access Direct”-pe post de „Vulpita”-adica sa cautam un „mort” pe o strada din marele oras Arad,”pierdut” intre 2 firme de servicii funerare(SC KUKI-MUKI”:TE IUBEEEEEEEEEEEEEESC !!!!!!!!!!!!!)…Ce-i prostia asta???M-a sunat o duduie ne-inteligenta,sa-mi propuna sa introducem intr-un „shou” de divertisment-o stire cu un „mort”;cica „sa ma ajute” !!! Ce,ce,ce???
    Gadea oare stie?!? Sau Mircea Badea…cel mai sigur-Voiculescu Dan!!!

  • Cristina Pac spune:

    VALELEU,VALELEU:dar cum VORBESTE DOCTORITA/GROPARITA CRISTINA PAC?!?DAR CE FACETI VOI,DAR CE FACETI VOI,TOTI CEI CARE MA CUNOASTETI SI STITI 100% CA TRAIESC IN IAD,DE PESTE 18 ANI???CE-ATI FACUT CU TOTII PT.MINE IN ULTIMELE 10 LUNI-CA SA AVETI DREPTUL DE A MA JUDECA-TIMP IN CARE MI-AM CARAT IN SPATE TATAL BOLNAV DE CANCER”NEELUCIDAT”-PT.A NU AJUNGE SA-MI ARUNC TATAL IN „AZILUL SARACILOR” DIN GHIOROC,jud.Arad???ASA CUM MI-A FOST SUGERAT DE CATRE DR.DANA CRISTINA OLAR(pneumologie,spital municipal COVID19-ARAD),DR.RUJAN BIANCA(pneumologie,spital municipal COVID19-ARAD)-„SURIOARA”,CA NUMAI SURIOARA/FIICA-NU A DEMONSTRAT CA ESTE;DOCTORITA DE FAMILIE…RUDE/PRIETENI BINE-INTENTIONATI-CARE,SI LA 99,9 ANI IMI INDICA MIE „AZILUL SARACILOR DIN GHIOROC”…MAI,DIAVOLI SI DIAVOLITE CE SUNTETI,SUNTETI CAPABILI SA VA PUNETI IN LOCUL UNUI OM PT.1 secunda-si,dupa o viata de munca,sa fiti aruncati in „azilul saracilor”,fara ca macar sa intelegi ce dracu’ ti se intampla?!?IUBITILOR SI IUBITELOR,manca-v-ar mama sa va manance-UNDE ATI FOST CU TOTII-DIAVOLILOR-CAND IMPLORAM SI URLAM DUPA AJUROR???Aici popa Gadea are perfecta dreptate:”pumnul loveste,insa INDIFERENTA UCIDE!!! Va sustin eu,va sustin,dar,CU IUBIREA NU TE JOCI…VAI SI-AMAR CE TARA DE RAHAT TURCESC,FURT SI MITA A DEVENIT ROMANIA POST1989…rade lumea,rad si martienii,iubitilor!!!

  • Cristina Pac spune:

    DRAGI: ARADENI,ROMANI,ORTODOXI/ORICE ALTA RELIGIE-probabil ca tati’ mort m-a facut „vedeta,actrita si celebra”…in calitate de MEDIC,VA ROG,MAI ALES ACUM „CU COVIDUL”:aveti mare grija,cascati bine ochii si urechile-PE MANA CARUI MEDIC AJUNGETI SA VA TRATATI/INTERNATI,MAI ALES IN ACEASTA PERIOADA:realizati ca daca un pacient NON COVID19 -ESTE EXPEDIAT CU FORTA IN AZILUL SARACILOR-FARA NICI UN MOTIV REAL-Ce credeti ca li se va intampla oamenilor de rand,fara cunostinte medicale?????????????
    Pt.mine a fost o „provocare”-un cuvant idiot,” la moda”-sa am grija de un om bolnav de cancer-in loc sa-l arunc la cosul de gunoi-asa cum mi s-a intamplat mie in Romania de „N” ori!!!Iar in Ungaria-tara vecina si prietena-am fost readusa la viata-contracost-tot de „N”ori!!! Desigur,peste tot:omul sfinteste locul…
    Pt.mine,ca MEDIC,A FOST IREAL CA,NU UNA,CI DOUA DOAMNE DOCTOR IN VARSTA,varianta de „sotie si mama”-practic,aproape ca m-au obligat sa-mi arunc la cosul de gunoi,in „azilul saracilor”-tatal bolnav de cancer,”nu se stie de care”-ca cica EU NU SUNT IN STARE SA DEPASESC „PROVOCAREA”,SA MA CATAR PE EVEREST SI,MAI ALES,CA MEDIC DE 45 ANI-NU VOI FI CAPABILA-SA INGRIJESC UN OM BOLNAV DE CANCER.EIII,c…ve proaste ce sunteti:nu numai ca am escaladat Everestul cu un tata bolnav in spate…dar am mai avut grija in toata aceasta perioada si de 13 pisici si 1 caine!!!
    Exact cum zice proful meu de fizica preferat,Klaus Werner: „ghinion”-am pierdut eu o batalie,dar,sigur,sigur,absolut sigur-AM CASTIGAT RAZBOIUL-SI ACUM VIN TOATE TUTELE SI TOTI TUTII,de toate varstele si de toate religiile-sa arunce cu pietre in mine-pt.ca nu am fost de acord sa-i pun mortului vata-n nas,la triplu pret?????????????CINE ARUNCA PRIMA PIATRA?!?SA VA FIE RUSINE TUTUROR…A VENIT COVIDUL SI ACUM VA DECLARATI OBOSITI,PT.CA NU MAI LUCRATI CA MEDICI- 2 ORE-CI 9 ORE-ASA CUM AR FI NORMAL,ZILNIC!!! ATI OBOSIT,AI???Dar vreti „10 000 ieuro/luna” si nu puteti trai fara „mita noastra cea de toate zilele”??? :)) Vai de capul pacientilor din Romania,care,in viitor se vor alege cu PLOZII DOCTORI AI ACESTOR DOCTORI/DOCTORITE,actualmente in putere si „cu reclama”.Asa mama doctor,asa fiu/fiica „doctor”.Numai ca,in viitor,plozii doctori ai actualilor doctori-nu vor mai lua MITA UN OU,CI VOR LUA MITA UN BOU,CHIAR SI UN ELEFANT!CICA DUMNEZEU NU RAMANE DATOR LA NIMENI…EU STIU CE SA ZIC?Vom vedea.Va sustin si va iubesc…chiar dc.nu vreti ! :))

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției