Cu pâra la Comisia Europeană: Guvernul Orban marginalizează Parlamentul

0
343

Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Nicușor Halici (PSD), a acuzat luni, la o discuție pe tema MCV cu oficiali ai Comisiei Europene, că Guvernul a trimis Parlamentul „într-o zonă secundară de decizie” prin adoptarea de OUG-uri care au fost declarate ulterior neconstituționale. „În ultima perioadă, Parlamentul României a fost trimis într-o zonă secundară de decizie de către guvernul actual, care şi-a asumat emiterea de acte normative specifice, culminând cu o serie de 25 de Ordonanţe de Urgenţă adoptate într-o singură noapte, majoritatea emise fără consultarea Consiliului Legislativ sau a Consiliului Economic şi Social. În marea lor majoritate, aceste acte normative, adoptate cu încălcarea regulilor, s-au dovedit, ulterior, a fi neconstituţionale”, le-a spus șeful deputaților juriști oficialilor europeni.

Din partea Comisiei Europene au participat William Sleath, director în cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene şi Sara Vassalo Abreu Vieitas de Amorim, coordonator de politici în cadrul Directoratului General pentru Justiţie şi Consumatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.