Sâmbătă, în jurul orei 17.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, pe timpul asigurării măsurilor de ordine și siguranță publică, la primul meci de fotbal din Liga a III –a, al Clubului Sportiv Lunca Teuz Cermei, disputat pe teren propriu, l-au depistat la intrarea în stadion, pe numitul Marius C., de 46 ani, din Cermei, care a încercat să introducă în incinta arenei sportive materiale pirotehnice, respectiv o petardă și o fumigenă. „Având în vedere că «Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase» constituie infracțiune, conform prevederilor Codului Penal, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală”, a declarat plt.maj. Monoranu Daniel, ofiţer al Biroului de Presă, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad. Materialele pirotehnice au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

A1 48
Urmează ploi abundente la Arad. Meteorologii anunță cod galben și portocaliu
citește mai mult »