Cu rezervele și juniorii contra Chiajnei? FRF o programează duminică și marți pe UTA

0
265

Gândurile utiștilor ar trebui să se îndrepte exclusiv la restanța de astăzi, cu Rapidul, dar sunt și alte aspecte ce-i macină pe conducătorii și antrenorii grupării arădene. Federația Română de Fotbal și televiziunile au programat ultima partidă a turului, dintre UTA și Farul Constanța, duminică, 24 noiembrie, de la ora 11,30, în condițiile în care se știa că echipa „roș-albă” acceptase solicitarea celor de la Concordia Chiajna să dispute restanța din cadrul etapei a 11-a marți, 26 noiembrie. Acum, „oficialii” ilfovenilor nu mai răspund la telefon pentru a fi de acord cu mutarea meciului pentru miercuri, astfel că Cipri Rus et. comp. ar trebui să intre pe teren la 48 de ore după disputa cu „marinarii” lui Zicu. Și dacă mai reamintim și faptul că ambele jocuri se dispută pe sinteticul de pe „Motorul”, avem tabloul complet al îngrijorării „roș-albilor”.
În aceste condiții, stafful tehnic al „Bătrânei Doamne” ia în calcul și o abordare a disputei cu Concordia cu rezervele și mai mulți juniori de la echipa U19, aflată pe primul loc în seria de Vest a Ligii Elitelor. Și așa, dintre formațiile cu pretenții la promovare, UTA e echipa ce a început cele mai multe meciuri (6 la număr, din 16 disputate) cu trei jucători sub vârstă. Iar în afara lui Andrei Rus, care are 19 ani, restul, Miculescu, Oroian, Isac sau Hrezdac sunt născuți în 2001. Adică cu un an mai mici decât limita permisă.
Așadar, în acest moment, clubul fanion al Aradului are programate trei meciuri oficiale în 6 zile, ca să nu mai vorbim de faptul că în weekendul 29 noiembrie – 1 decembrie, UTA va juca din nou, la Călărași. Ultimul meci al anului pentru arădeni va avea loc pe 7 sau 8 decembrie la Arad, cu Petrolul Ploiești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.