de Paul Krizner

De o vreme încoace nu încetez a mă minuna de ce se întâmplă în țară, toți oamenii muncesc cinstit, nu există escroci și șarlatani, mafioți și cocalari, bogați și săraci. Toți sunt egali, toți zâmbesc, toți sunt onești, medici care nu iau șpagă, preoți miloși, politicieni cinstiți, oameni corecți, copii cuminți, sincer parcă trăiesc într-o altă lume, nu-mi vine să cred ce văd și pentru a mă convinge că nu doar în orășelul meu de pe Mureș este așa, mă urc în mașină și pornesc stingher prin țară… e atât de pitorească și de minunată, Doamne ce frumos colț de Rai ne-ai dăruit.
Nu după multe ore de condus mă abat din drum să i-au masa undeva în centrul istoric al Făgărașului, un oraș cochet ce încă mai emană acel iz de stil medieval. La o masă alăturată, lângă două ulcioare cu vin zăresc doi boieri cu niște caftane vrednice de invidiat, osteniți oarecum de la atâta călătorie. Nu după multă vreme începe un dialog în spatele meu ce mă face se călătoresc, imaginar bineînțeles, în secolul al XV-lea, cu târguri și oboare care mai de care mai frumoase.
Ai auzit boier Manea, de șase ani nu s-a mai urcat nimeni în țepele hoților, Vodă umblă ca turbatul prin toată țara cu țeapa pe umăr să mai găsească pe careva, se pare că plivit ogorul de neghină, de hoți și trădători, ultimul care a murit tras în țeapă a fost boier Năsturel, săracul.
Da – zise comeseanul – săracul de Năsturel, și-a băgat mâna în banii țării și rău a ajuns iar de atunci nimeni nu mai vrea să fie vistiernic la curtea lui Vlad Țepeș, toți fug de el ca dracu de tămâie.
Adevărul e că s-au schimbat lucrurile în bine prin țară de când a venit acest demon cu chip de om, dar hai să mai bem o gură ce-i vin bun și lasă țara pe mâna lui. Noroc!
Poate că nimerisem în perioada festivalurilor medievale, mă gândeam în sinea mea, de văd boieri cu șalvari, ferege, anteri și alte podoabe boierești printre oameni îmbrăcați normal pentru sezonul de vară din zilele noastre.
Achit nota de plată, satisfăcut pe friptura ce o mâncasem cu atâta poftă ca un veritabil gurmand și mă pornesc agale la o plimbare prin cetatea Făgărașului, minunându-mă de ospitalitatea oamenilor. Toți vorbeau frumos, toți zâmbeau, parcă nu ar fi trecut nici un nor de necaz prin viața lor, emanau o frumusețe aparte pe care, sincer de mult nu am mai văzut-o.
Nu peste multă vreme zăresc o persoană ce se plimba agale și căra o țeapă pe umăr, întrebând încoace și încolo pe trecători dacă e bine în țară.
Bine măria ta, bine, mulțumim, răspunseră norodul.
Când mă apropii mai tare ce să vezi, Vlad Țepeș, măi să fie, săptămâna trecut Mihai Viteazul, azi Țepeș, oare ce se-ntâmplă cu mine. Nu-mi venea ochilor a crede, păi cum în secolul XXI Vlad Țepeș să se plimbe prin țară cu o țeapă pe umăr? Cu siguranță era vreun actor deghizat.
Mă apropii de el, fac o plecăciune, că doar e Măria Sa, crezând că trec neobservat, dar după câteva clipe aud o voce:
Ce faci tinere, mă uit în stânga, mă uit în dreapta, nu era nimeni, ce faci tinere, se aude din nou aceeași voce, era Măria Sa.
Păi ce să fac, Măria Ta – îi răspund cu o voce oarecum răgușită – am văzut că de ceva vreme nu mai sunt hoți și corupți în țară și am pornit la drum să mă minunez și eu. Păi – zise vodă cu un ton autoritar – e ceva vreme de când nu s-a mai urcat nimeni în țepele hoților, am curățat țara de ciuma corupților și de politicieni hoți, că nu am mai putut răbda să văd cum se risipește acest pământ sfânt.
Au fost, mulți, drumuri întregi am împânzit cu trupurile lor ca să ia aminte cei care îndrăznesc să nu respecte ce am hotărât, și de la țăran până la boier dreptatea e aceeași, de la talpa țării până la vlădică măsura de judecat e la fel. Dar acum, vezi și tu, umblu prin sate și orașe cu țeapa pe umăr, însă nu mai găsești nici corupt, nici un hoț, nici un mafiot, nici un politician care să nu fie cinstit și mă bucur că tinerii sunt mulțumiți de țara lor și nu mai vor să ia drumul străinătății iar politicienii au învățat să-și iubească țara.
Au învățat sau i-ați învățat Măria Ta?
Păi… sigur au avut nevoie de puțin ajutor pe unii i-am ridicat mai sus decât dregătoriile lor, iar ceilalți, de frică, au învățat că doar Dumnezeu e mai presus de lege în rest toți suntem egali.
Pământul țării nu-i moșia lor el cunoaște doar trei legi, ne hrănește, ne apără și ne acoperă, asta-i tot ce trebuie să știm, și noi și voi cei de mâine.
Acum rămâi cu bine tinere, mă duc.
Unde mergi măria ta?
Mai am să-mi plivesc ogorul prin București.
Să trăiești Măria Ta. Acum înțeleg de ce și cetatea mea e curată.

Recomandările redacției