Numărul cazurilor de înfectări cu Covid 19 este în continuă creștere în județul Arad. De asemenea, cazurile pozitive la noul virus au crescut și în rândul elevilor și cadrelor didactice arădene. Conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Arad, în ultimele 48 de ore, s-au înregistrat 16 cazuri noi, în rândul elevilor din învățământul preuniversitar arădean. Potrivit aceleiași surse, cinci cadre didactice au fost diagnosticate cu noul virus în ultimele două zile. 

În județul Arad, de la începerea școlii, 189 de elevi și 58 de cadre didactice s-au infectat cu Covid 19, până în prezent. Din datele primite de la  DSP Arad, se precizează că un număr de zece studenți și șase profesori universitari, au fost testați pozitiv cu Sars Cov2. Directorul DSP Arad, dr.Horea Timiș spune că probabil cazurile sunt mai numeroase, însă nu toată lumea care are simptome se  testează. Conform DSP Arad, în școli au fost distribuite 20.800 de teste rapide, dar au fost  folosite până în acum doar 279.

În ultimele zile, la Colegiul Elena Ghiba Birta au fost testați, 15 elevi, cu un rezultat pozitiv. În Lipova liceul Atanasie Marienescu,  s-au efectuat 14 teste cu două rezultate pozitive dintr-o clasă.  Liceul de Artă Sabin Drăgoi a efectuat 20 de teste iar două au ieșit pozitive.  La Aron Cotruș, s-a făcut un singur test – cu rezultat pozitiv. Sunt școli care nu au folosit niciun test, de la începutul semestrului doi.

Recomandările redacției