Cu un mic efort, pe lângă protejarea resurselor de apă, uleiul alimentar folosit îți poate aduce mici beneficii

0
434

Poluarea planetei, Green Deal și alte asemenea concepte și idei mai mult sau mai puțin verzi, par a fi noua religie europeană. Ținta  de 55% în ce privește reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră până în 2030 ar putea avea costuri uriașe. La acest moment, Europa întreagă este „vinovată”  de un procent de doar 8% din emisiile totale de gaze  cu efect de seră din lume. Totuși, pe lângă această imagine macro, la nivel micro fiecare poate face ceva. În plus poți și câștiga ceva. Mai clar, este vorba despre  reciclarea uleiului alimentar uzat prin marile magazine sau benzinării. Dar  cum poate dăuna uleiul alimentaar folosit și care, de cele mai multe ori este aruncat la chiuvetă sau în vasul de toaletă? Potrivit specialiștilor, uleiul alimentar uzat are un efect devastator asupra mediului înconjurător. Un litru aruncat la canalizare poate polua un milion de litri de apă.  Însă acest efect este foarte puțin cunoscut de cei mai mulți dintre oameni, care în continuare aruncă uleiul la chiuvetă, convinși fiind că a fost dizolvat de detergenții parfumați. Însă uleiul alimentar uzat poate fi colectat în recipiente și predat. La acest moment există în România și în Arad suficiente variante pentru cei care doresc să facă acest lucru. Mai conret, o rețea de benzinării a inițiat, încă de acum aproape un deceniu, un program pentru colectarea de la populaţie a uleiului alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecţia mediului şi la educaţia civică privind acest subiect.   Uleiul colectat de de la populaţie este predat şi intră în gestiunea  unei companii specializate, care asigură transportul şi predarea cantităţii colectate la un reciclator autorizat.   Procesul de reciclare constă în mai multe etape: uleiul colectat trece printr-un proces de purificare, iar după această etapă de eliminare a impurităţilor, lichidul rezultat ajunge la o uzină de producţie. Prin prelucrarea uleiului alimentar uzat se produce biocombustibil. De asemenea, câteva lanțuri de hypermarketuri mai fac acest lucru. Unul dintre ele chiar oferă un litru de ulei, pentru o cantitate de doi litri de ulei folosit. Condiția este să fie adus în recipiente din PET și să fie filtrat de impuritățile grosiere. Alții oferă detergenți de vase , tichete de reducere ori alte mici facilități. România se află la un nivel destul de scăzut din punct de vedere al reciclării uleiului alimentar folosit. Însă există și câteva semnale pozitive. Un lanț de magazine și-a propus o cantitate de 100.000 de litri colectată în acest an, și deja s-au adunat, doar în primul semestru din acest an,peste 120.000 de litri. Cei interesați pot consulta mai multe site-uri care se ocupă cu protecția mediului, în care sunt prezentați toți pașii necesari pentru a…preda ecologic, uleiul alimentar uzat. Este un început, chiar dacă timid. Ideea este că se poate aduce o mică contribuție la reducerea poluării și, în plus, se poate și câștiga ceva din asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.