Viorel Banciu din comuna Vârfurile se afla miercuri, la ora 14.00, în mall-ul din zona Gării. Omul s-a dus să își comande mâncare, la unul din punctele de servire de la „foodcourt“. „Am fost întrebat dacă doresc mâncarea la pachet sau să mănânc în local. Am răspuns că aș dori în local, mai ales că sunt vaccinat împotriva Covid. M-a întrebat apoi dacă am dovada și i-am arătat hârtia care confirma acest lucru, ne-a relatat Viorel Banciu.

Bărbatul și-a luat mâncarea, dar pentru că nu avea trecută în telefon dovada vaccinării, o avea doar pe hârtie, și-a găsit un loc unde să mănânce în afara localului. S-a pus undeva lângă rondo-ul cu flori pentru a nu deranja pe nimeni și pentru a nu crea probleme cuiva. „Nici nu am început bine să mănânc că a și venit la mine cineva din personal să mă trimită și de acolo. Le-am explicat foarte clar, arătându-le hârtia, că sunt vaccinat. Și nu o dată, ci de două ori. Mi s-a spus că trebuie să cheme paza să mă evacueze“, susține bărbatul. Acesta mai spune că s-a simțit umilit, mai ales că îndeplinea toate condițiile și avea tot dreptul să mănânce în condiții umane.

Din fericire, până la urmă omul nu a fost înlăturat și i s-a permis să își continue mâncarea, însă asta doar datorită înțelegerii de care a dat dovadă personalul de acolo. „Nu este doar revoltător, este stupid ce se întâmplă. Este mai mult decât discriminare, este pur și simplu umilire. Trăim birocrația dovezilor de vaccinare? Eu sunt de la țară, am hârtia care demonstrează negru pe alb că sunt vaccinat de două ori. De unde să știu eu să îmi pun pe telefon nu știu ce aplicație?“, încheie mâhnit bărbatul.

Recomandările redacției