Culcușuri improvizate și șase tone de deșeuri în cartierele din Arad

0
259

În Alfa, Bujac, Parcul George Enescu, Calea Bodrogului, Pod Grădiște Triaj-Gara CFR, Câmpul Liniștii și nu în ultimul rând pe Malul Mureșului din Municipiul Arad mizeria a atins cote uriașe încât, oamenii străzii și-au încropit culcușuri improvizate în aceste zone, devenind un real focar de infecție.

Până nu „urlă” rețelele de socializare de mizeria orașului care îngroapă cetățenii  până în gât, până nu ne facem de toată rușinea cu grămezile de gunoi care nu mai sunt ascunse „sub preș”, ci sunt ieșite demult timp la iveală, responsabilii de mediu nu iau măsuri.

Abia acum, după mult „tam-tam” , Primăria Municipiului Arad s-a gândit că poate ar fi cazul să igienizeze terenurile insalubre. Mai exact, aceste terenuri sunt curățate de către 16 beneficiari de venit minim garantat (VMG) care realizează munca în folosul comunității.

Totodată, Direcția Generală Poliția Locală identifică locurile unde persoanele fără adăpost și-au încropit culcușuri, au produs mizerie și există un grad de risc ridicat ca acele perimetre să devină focare de infecție.

De asemenea, în urma igienizării s-au strâns nu mai puțin de 5,6 tone de deșeuri și 600 de saci cu gunoaie umpluți manual din zonele: Parcul George Enescu, Calea Bodrogului, Pod Grădiște Triaj-Gara CFR, Câmpul Liniștii, alte zone de pe malul Mureșului. Gunoaiele au fost preluate de către o firmă de salubritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.