Dacă v-ați săturat despre știrile despre Cîțu, USR și pandemie, trebuie să aflați că am intrat, de la 1 septembrie, în a 78-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția. Aceasta se va încheia în 11 septembrie și se bucură de prezența fizică a celor implicați,

România este reprezentată la mai multe secțiuni: filmul „Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri, inclus în competiţia Orizzonti; „Plastic semiotic”, scurtmetraj de Radu Jude, prezentat în afara concursului; „Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan, selectat în competiţia Giornate degli Autori, secţiune paralelă a festivalului. Regizorul Alexander Nanau, de origine română,  face parte din juriul internaţional.

În ceea ce privește producția „Miracol”, aflăm de la Institutul Cultural Român că evenimentul reprezintă prima participare a unui lungmetraj românesc într-o secţiune competiţională din acest festival în ultimii 12 ani! Secţiunea competitivă Orizzonti este dedicată filmelor care reprezintă cele mai noi şi expresive tendinţe din cinematografia internaţională.

În opinia regizorului Bogdan George Apetri, citat de agerpres.ro, „filmul nu urmăreşte să dea prioritate unei viziuni realiste asupra lumii, faţă de una mistică”. „Povestea funcţionează la fel de bine dacă este privită din unghiul pragmatic al privitorilor pentru care credinţa nu înseamnă nimic sau, dimpotrivă, dacă este percepută dintr-o perspectivă religioasă, supranaturală, imaterială. Filmul nu oferă răspunsuri, ci sugerează mai multe traiectorii posibile către un punct final misterios, unic şi irepetabil în sufletul fiecărui spectator. Filmul face acest lucru aducând în prim plan abordarea realistă a unei poveşti care, în opoziţie, poate fi de asemenea interpretată în întregime într-un mod spiritual”, mai precizează regizorul.

În rolurile principale joacă Ioana Bugarin şi Emanuel Pârvu, distribuţia fiind completată de actorii Cezar Antal, Ovidiu Crişan, Valeriu Andriuţă, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Râlea, Nora Covali, Natalia Călin, Cătălina Moga, Olimpia Mălai, Vasile Muraru şi Mircea Postelnicu.

În ciuda faptului că se vorbește prea puțin despre regizorii români, nu puține sunt opțiunile pe care arădenii le pot alege, chiar în an pandemic, pentru a susține arta cinematografică. În primul rând, putem vorbi despre producțiile prezentate mai mult sau mai puțin regulat la Cinema Arta și Cinema Grădiște, precum și despre numeroase ocazii speciale sau festivaluri în care vă puteți întâlni cu filme interesante de scurt și lung metraj. Nu trebuie să uităm, fără a face reclamă, că avem și cinematografe mai…comerciale, precum și moduri individuale de a viziona filme și seriale pe Internet.

Odată cu moartea actorului Ion Caramitru, s-a vorbit mult despre dispariția unei generații de mari actori. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că avem încă mari regizori și actori în viață, pe care trebuie să-i susținem, chiar dacă poate aparțin unui alt „val”. În câteva cuvinte, cultura nu aparține doar instituților de cultură, ci și fiecăruia dintre noi, iar primul lucru pe care îl putem face este să plătim, măcar din când în când, câte un bilet sau abonament. Doar așa ne putem lărgi puțin perspectivele, având conștiința împăcată că am oferit măcar un strop de finanțare celor care ne aduc atâta bucurie.

Recomandările redacției