La sfârșitul anilor ‘80, industria alimentară românească se baza pe 33 de fabrici de zahăr autohton. Dotate cu tehnologia vremii, oferind mii de locuri de muncă, ele asigurau în totalitate consumul intern. În plus, România mai putea să și exporte excedentul de zahăr.
Care a fost însă soarta acestora, spune analistul economic Cosmin Păcuraru, pentru Gândul: „De fapt, au venit marile concerne producătoare de zahăr, le-au cumpărat și le-au închis, iar producătorii noștri de sfeclă au început să nu mai cultive sfeclă. Acesta este unul dintre exemple.
Da, este adevărat, fabricile noastre de zahăr erau poate mici și neprofitabile la începutul anilor ’90. Dar nici nu a existat o viziune, pentru că zahărul este un aliment strategic. Apropo, zahărul este singurul aliment care este procesat de creier.
În loc să regândească retehnologizări ale acelor fabrici de zahăr și mărirea capacităților lor de producție, pentru a le face profitabile, autoritățile au preferat vânzarea acestora către niște mari coloși industriali străini. Aceștia au constatat că nu este profitabil pentru ei să le facă să producă în continuare și le-au închis. Au preferat să importe zahăr brut și să îl ambaleze în România”.
Două fabrici de zahăr, cu capital străin
Din cele 33 de fabrici de zahăr care existau în anii ’80, azi, doar două fabrici mai produc zahăr din sfeclă: la Bod, județul Brașov, și la Luduș, din județul Mureș.
În acest moment, România nu mai are nicio fabrică de zahăr cu capital autohton. Principalul centru ale zahărului din România a mai rămas doar Agrana, firmă a unui grup austriac, proprietară a fabricilor de la Roman, Buzău și Țăndărei.
Importăm zahăr din Germania și Brazilia
Conform unui reportaj marca Gândul, România a fost obligată să importe zahărul. Cele mai mari cantități din Germania, urmate de importurile din Brazilia, de cele din Austria și din Polonia. Producătorii români de sfeclă de zahăr scad vertiginos producția. Sunt interesați să obțină doar subvențiile europene – peste 800 de euro la hectar, una din subvențiile cele mai mari din domeniul agricol.
Fabrica de la Arad
Ţara noastră a avut trei mari fabrici de zahăr care au fost înfiinţate de către Harutiun Frenkian, un armean care a fugit în România din calea prigoanei turceşti din 1915.
Vorbim de fabricile de la Arad, Chitila şi Timişoara. Fabricile de zahăr au fost dotate cu instalaţii din Cehoslovacia, iar în anii ’20 specialiştii cehi au venit la Arad să le monteze.
Fabrica de la Arad a avut un destin asemănător patronului ei. În 1948 averea lui Harutiun Frenkian este naţionalizată şi pentru a scăpa de închisoare se adăposteşte la Focşani, iar apoi se refugiază în munţi, la stâni. Ultima „afacere” a sa: colinda noaptea berăriile din Focşani, vânzând miez de nucă copt, ţinut într-un borcan cu apă, fără ca nimeni să bănuiască că avea în faţă un fost nabab.
Din Fabrica de Zahăr de pe malul Mureșului, înființată în anul 1925, după ce anterior a funcționat ca fabrică de hârtie, la aproape un secol distanță, nu a mai rămas absolut nimic.
România a ajuns să producă zahăr din sfeclă de zahăr doar între 25-30% din consumul anual. Restul de 70% se importă din Uniunea Europeană sau din restul lumii.
sursa: www.gandul.ro
