Pandemia din 2020 a avut efecte negative asupra tuturor. Pe lângă economia, care a avut de suferit mult, una dintre cele mai afectate ramuri ale societăţii a fost şi rămâne învăţământul.

Astfel, unităţile şcolare au fost închise, iar profesorii, împreună cu elevii, au fost nevoiţi să se adapteze peste noapte la „o pălărie mult prea mare”, adică la un sistem de învăţământ în mediul online.

În Arad există un număr de şapte grădiniţe particulare acreditate. În ultimul an, instituţiile respective au avut şi ele de furcă cu urmările pandemiei.

Ministerul Educaţiei a sărit în ajutorul grădiniţelor, ajutând instituţiile să îşi desfăşoare activitatea, într-un fel sau altul. Unele dintre acestea s-au transformat în centre speciale, în care copiii îşi puteau desfăşura activitatea, respectându-se toate măsurile de precauţie.

Pentru a afla mai multe detalii despre situaţia actuală din instituţiile private arădene, am stat de vorbă cu mai mulţi directori din domeniu.

„În această perioadă am fost solicitaţi şi de alţi părinţi de la unităţile de stat. Însă noi nu am putut primi foarte mulţi copii, deoarece există o anumită capacitate. Probabil pe viitor vom primi, pentru că ne vom extinde”, ne-a mărturisit o directoare a unei grădiniţe private din Micălaca.

Am aflat că unele instituţii private nu fac faţă cererilor de înscrieri, fiindcă grădiniţele de stat au fost închise în toată această perioadă, iar părinţii nu aveau ce face cu cei mici.

„Este absurd să nu laşi copiii să interacţioneze, să comunice şi să se joace între ei”, ne-a mărturisit o altă directoare din Vlaicu.

 „Cu părinţii se comunică doar prin intermediul reţelelor de socializare şi nu se mai organizează şedinţele cu părinţii, ca în trecut. Jucăriile din fiecare grupă se dezinfectează, jucăriile de pluş au fost interzise, iar prichindeii nu mai au voie să vină cu jucăriile de acasă”, a adăugat directoarea din Vlaicu.

La finalul discuţiei, am întrebat despre vaccinarea personalului. Răspunsul a venit scurt : „Majoritatea se vor vaccina, pentru a fi în siguranţă, alături de cei mici”.

 Persoanele cu care am discutat, ne-au spus că, momentan, au grădiniţele închise, iar activităţile se desfăşoară doar online. Cu toate astea, avem informaţii din surse personale, care ne zic că aici se desfăşoară activităţi fără probleme, până în prezent. Ba mai mult, numărul copiilor este mai mare decât cel normal.

Recomandările redacției