Cum arată „cea mai umană închisoare din lume“

1
136

Î n Norvegia există un penitenciar special, diferit faţă de majoritatea închisorilor. Celulele au un pat, un frigider mic, un raft de cărţi, TV, birou şi un scaun, plus o baie privată cu duş, toaletă şi chiu­vetă. În clădire, există şi un magazin alimentar, de unde deţinuţii pot cumpăra tot ce au nevoie pentru a găti pentru ei şi pentru alţii.
Există inclusiv un studio de muzică, o grădină, o cameră pentru rugăciuni, o sală de sport, sală de antrenament, bibliotecă, sală de calculatoare, sală de vizită a familiei ş.a. Şcoala din interiorul închisorii le oferă prizonierilor posibilitatea de a obţine o edu­caţie adecvată în timp ce-şi ispăşesc pe­deapsa.
Închisoarea Halden se află în Justisveien, pe Torpum, în Halden. Pe site-ul instituţiei, sunt explicate mai multe detalii despre cum poate ajunge deţinutul acolo şi ce trebuie obligatoriu să aibă:
„Există facilităţi bune de parcare. Pentru cei care folosesc mijloacele de transport în comun, puteţi lua un autobuz spre Svinesund Parken şi puteţi parcurge ultimii 200 m până la închisoare. Trenul se va lua de la gara Halden, iar transportul suplimentar este stabilit până la închisoare”, se arată în descriere. În plus, este obligatoriu ca viitorul deţinut să aibă un act de identitate, iar pentru alte lucruri personale, trebuie să ci­tească cu atenţie lista de informaţii.
Paznicii şi prizonierii sunt alături unii de ceilalţi tot timpul. Mănâncă împreună, joacă volei împreună, îşi petrec timpul liber împreună, în diverse activităţi. Acest lucru le permite tuturor să interacţioneze mai bine, iar paznicii să-i motiveze mai mult pe deţinuţi, potrivit BBC.
La sosire, prizonierii sunt primiţi de ofiţerii de închisoare, sunt înregistraţi şi primesc informaţii despre procedura pe care trebuie să o urmeze, apoi sunt trimişi în camera pe care au ales-o de comun acord (cu departamentul de recepţie). Ei trebuie să predea toate bunurile lor personale.
La încarcerare, deţinutul primeşte un pachet format din următoarele lucruri: o gean­tă, o plapumă, un pulover, o husă de plapu­- mă, o pernă, cear­şafuri, două pro­soape, două perechi lenjerie intimă, un tricou, două pe­re­chi de şosete, o periuţă de dinţi, o pastă de dinţi, săpun, stilou, plicuri şi hârtie de scris.
Pedeapsa maximă în Norvegia este de 21 de ani, dar legea permite o detenţie preventivă, care este prelungirea pedepsei cu până la cinci ani dacă persoana condamnată este considerată o ameninţare continuă pentru societate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.