În fiecare zi, vedem în Ucraina clădiri făcute una cu pământul, dar și gropi comune. Orașele și viețile sunt la fel de distruse de război. Estul și sudul țării sunt atacate aproape continuu, pe măsură ce conflictul intră într-o nouă fază. În regiunea Donbas, trupele lui Putin pregătesc o ofensivă de amploare. În schimb, oamenii din regiunea Kievului dau dovadă de un optimism prudent. Aparent, rușii s-au retras din nordul țării. Dar urmele războiului sunt vizibile și persistă teama de noi atacuri. Însă un sentiment de normalitate reapare la Kiev, în mijlocul șocului și traumelor. 

Un mic gest de normalitate

După săptămâni în care lumea din jurul ei s-a destrămat, Anna, din Kiev, face ceva doar pentru ea – își face unghiile.

„E normal, vrei să te simți curat, să arăți bine – face parte din viață. Oricum e moarte peste tot. Acum, pentru că orașul pare că își revine, îmi dau seama că există speranță, în ciuda a tot ce se întâmplă. Ucraina va câștiga, dar ne va costa resurse, timp și, desigur, vieți”, spune Anna.

Salonul Bunny Nails a început să primească iar clienți din toată capitala. Iar cererea e mare.

„Când ești la serviciu, crezi că te-ai obișnuit cu tot. Dar nu te poți obișnui cu bombardamentele de noapte. Abia am dormit noaptea trecută”, spune Antonia Kroliwets, managerul de salon.

În anumite părți ale Kievului, pare să revină ceva asemănător vieții normale. Magazinele și cafenelele se redeschid. Și, deocamdată, riscul unei invazii terestre a armatei ruse este mai mic. Cu toate acestea, există încă pericolul raidurilor aeriene.

Voluntară: „Mi-am dat seama că voi înnebuni dacă nu fac ceva”

Deși își doresc să revină la normalitate, locuitorii Kievului se pregătesc pentru ce e mai rău.

Am întâlnit-o pe Marianna într-o zonă împădurită de la periferia Kievului. La 29 de ani, lucra într-un birou al administrației locale înainte să se înscrie ca voluntar.

„La două zile după invazie, mi-am dat seama că voi înnebuni dacă nu fac ceva. Nu am experiență cu armele, dar atunci când în joc este viața ta, nu mai ai de ales. Sper doar că mâinile și creierul meu se vor coordona și vor face ce trebuie dacă va fi cazul”, mărturisește Marianna, voluntară în armata ucraineană.

Marianna și ceilalți aflați cu ea, femei și bărbați, fac parte din Apărarea Teritorială, unitățile de voluntari ale armatei ucrainene. Au fost create în 2014, anul anexării Crimeei și al războiului din Donbas. Astăzi sunt aproximativ 130.000 de membri.

„Acest război se poate încheia doar cu victoria noastră. Nu pot exista compromisuri. Nu putem sta la aceeași masă cu teroriștii. Ne ucid compatrioții, copiii, părinții, fiii, fiicele”, spune Marianna.

Pensionară: Prietena mea plânge cu mine la telefon și își cere iertare, dar am multe rude în Rusia care nu mă cred

La aproximativ 250 de kilometri, în nord-estul Ucrainei, nu departe de granița cu Rusia, se află micul oraș Trostianeț. Compozitorul rus Ceaikovski a petrecut aici o vară, odată. Localnicii au trăit sub ocupația rusă timp de aproximativ patru săptămâni. Dar forțele ucrainene au alungat soldații Moscovei în urmă cu câteva zile.

Oamenii au fost nevoiți să supraviețuiască fără apă sau electricitate și cu puține alimente. Proviziile sunt distribuite în fața unei biserici. Svetlana Ruban, pensionară, le așteaptă și ea.

„Chiar avem nevoie de ele. Ne-am ascuns cu toții acasă timp de o lună. Nu mai aveam cartofi. Soldații ruși erau în centrul orașului și i-am evitat mereu. Îmi era frică”, spune Svetlana.

Din această piață centrală armata rusă a lansat atacuri asupra orașelor din jur. Soldații au dormit în clădirile gării și în magazine, iar pe unele le-au jefuit. Armata ucraineană a bombardat pozițiile rușilor când a recucerit orașul.

Mulți localnici nu au vrut să ne vorbească despre ocupație, pentru că e prea dureros. Dar toți spun că relația lor cu Rusia este distrusă definitiv.

„Aveam deja o relație foarte diferită cu Rusia de la războiul din Donbas, din 2014. Nu aș spune că îi urăsc, dar îi disprețuiesc. Însă nu pe toți. Cum e prietena mea, de exemplu, care plânge la telefon cu mine, înțelege situația și își cere iertare. Pe de altă parte, am multe rude în Rusia care nu mă cred, care spun că noi suntem de vină. De ce? Pentru că suntem ucraineni?”, povestește Svetlana Ruban.

Deocamdată, oamenii din Trostianeț sunt uşuraţi că ocupaţia rusă s-a încheiat. Dar va trece mult timp până când viața de zi cu zi va reveni la normal.

Sursa: digi24.ro

Recomandările redacției