Cum faci faţă alergiilor de toamnă

0
156

Vine toamna şi, chiar dacă florile nu mai înfloresc, iar praful verii e spălat de ploi, persoanele care suferă de alergii sezoniere se confruntă cu aceleaşi probleme. Strănutul frecvent, senzaţia de arsură la nivelul ochilor şi mâncărimea pielii sunt câţiva factori care pot indica prezenţa unei alergii.
Mucegai, acarieni şi polen
Cei mai întâlniţi alergeni toamna sunt sporii de mucegai. Ei se dezvoltă în locurile întunecate, pe frunzele umede şi la nivelul solului. Apar şi în interiorul locuinţelor, în special în casele neaerisite sau în pivniţe. Se împrăştie şi circulă prin aer, fiind inhalaţi.
Acarienii sunt păianjeni minusculi, de dimensiuni microscopice, care se hrănesc cu praf şi care circulă cu uşurinţă prin aer, ajun­gând în contact direct cu ochii şi nasul. Locurile lor preferate de dezvoltare sunt: pernele, covoarele, aşternuturile, saltelele, jucăriile copiilor şi coluţurile încăperilor.
Şi polenul este considerat un antigen care afectează organismul. Sistemul imunitar încearcă să îl înlăture, în timp ce anticorpii luptă, declanşând astfel o reacţie puternică împotriva polenului.
Cum te tratezi?
Tratamentul alergiilor de toamnă se poate face prin administrarea de medicamente antialergice, dar şi prin respectarea unor recomandări specifice, menite să ţină pacientul cât mai departe de factorii declanșatori.
Ce măsuri poţi să iei
– Evitaţi ieşirile în zonele cu numeroşi alergeni aeropurtaţi;
– Curăţaţi ţevile, înainte să daţi drumul căldurii pentru prima dată;
– Utilizaţi un purificator de aer, astfel încât aerul să fie cât mai curat;
– Utilizaţi un umidificator de aer;
– Folosiţi o mască care să vă acopere gura şi nasul, în special când lucraţi în grădină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.