Am intrat în ultima lună de toamnă, iar vremea bună pre­­lungeşte sezonul ciupercilor. Mulţi dintre cei care locuiesc în me­diul rural îşi procură aceste bunătăţi direct din pădure. Iar o parte din acestea ajung şi pe tarabe în pieţe. Specialiştii avertizează, însă, să fim cu băgare de seamă de unde ne pro­curăm delicioasele alimente pentru că pot fi otrăvitoare, scrie Click.
Intoxicația cu ciuperci poate fi mortală. Numai la Iaşi, zilele trecute, patru copii au ajuns la urgențe. Toți au mâncat ciuperci culese din pădure.
„Numărul și gravitatea acestor intoxicații crește în această perioadă (caldură prelungită). Lipsa unui minim de măsuri de precauție face ca tot mai mulți copii să ajunga la urgențe în stare critică”, a declarat doctorul Tudor Ciuhodaru, medic de urgenţe.
Specialistul spune că riscul instalării de efecte nocive după consumul de ciuperci depinde de: specia de ciupercă (efectele toxice cele mai grave apar după consumul de ciuperci necomestibile dar uneori și ciupercile comestibile crescute pe un sol impregnat de substanțe toxice pot avea efecte nocive) dar și de modul de conservare și preparare și cantitatea ingerată.
Medicul mai spune că simptomele intoxicației sunt nespecifice. „Ne putem gândi la intoxicația cu ciuperci atunci când apar stări de greață, vomă, creș­terea ritmului respirației, transpirație, salivație abundentă, amețeli, slăbiciune, tulburări de vedere, îngustarea pupilelor, dureri abdominale, diaree”, a mai spus medicul Ciuhodaru.
Specialiştii recomandă să consumăm ciuperci are au aviz fitosanitar din magazine autorizate. Eventuale economii la cele cumpărate de pe stradă, fără aviz fitosa­nitar, culese de ,,cunoscători” nu merită riscul decontării în vieţi omenești.
Ce să faceţi în cazul unei intoxicaţii cu ciuperci
1. Nu temporizați prezentarea la urgențe la primele simptome.
2. Sunați la 112 și chemați salvarea întrucât e nevoie de evaluare și tratatament într-un serviciu specializat în toxicologie.
3. Intoxicatul va fi transportat la spital împreună cu toți cei care au mâncat ciuperci (chiar dacă nu au simptome de intoxicație).
4. Puteți începe eliminarea toxicelor prin provocarea de vărsaturi după ce paci­entul ingeră 500 ml apă călduță. Manevra se repetă de 4-6 ori până când conținutul evacuat devine limpede.

Recomandările redacției