Cum să evităm dezintegrarea comunităţii arheologice

0
315

În contextul unei globalizări fără precedent, poate fi observată o tendinţă pronunţată de izolare individuală. Acest aspect poate fi lesne observat în mai toate aspectele vieţii, iar arheologia nu face excepţie.

Starea actuală a cercetării arheologice româneşti poate fi cel mai bine descrisă prin individualism. Rare sunt cazurile când echipe de cercetare duc un proiect la bun sfârşit. Din propriile experienţe pot spune că ne este greu a ne pune de acord chiar şi asupra unor probleme minore, iar orgoliile par să guverneze în continuare lumea arheologiei.

Fiecare arheolog stă cuminte în colţişorul său de ţară şi îşi vede de propriile planuri. Lucrează cu sârg la săpăturile proprii, prelucrează artefacte, publică articole ştiinţifice în revista arheologică judeţeană şi din când în când participă la o conferinţă, dacă se poate nu prea departe de casă. Majoritatea suntem preocupaţi doar de bucăţica noastră, iar puţini suntem cei cu preocupări extinse din punct de vedere al arealului studiat. Eu însumi fiind preocupat de o microregiune, rareori am dispoziţia sau timpul necesar să mă documentez asupra altor realităţi arheologice.

Volumul din ce în ce mai mare de publicaţii predispun arheologul la o hiperspecializare, care inevitabil duce la un anumit grad de izolare faţă de cei cu alte preocupări. Până într-un punct această tendinţă este oportună, dar în lipsa unor politici de coeziune profesională, hiperspecializarea provoacă efecte dăunătoare. Fără mecanisme care să promoveze interesele congruente ale tuturor arheologilor vom ajunge în situaţia, nu departe de realitatea actuală, în care să domine o stare de dezinteres general.

Ce am putea face să preîntâmpinăm o astfel de situaţie? Este greu de oferit un răspuns elocvent, mai ales că dezintegrarea comunităţii arheologice este în plină desfăşurare.

Unul dintre paşii de urmat ar fi ca revistele arheologice româneşti cu tradiţie să fie revitalizate. Din nefericire trebuie să constat că acestea au pierdut definitiv pasul până şi cu cele din ţările învecinate. Poate ar fi cazul ca după două decenii de moarte clinică revistele cu tradiţie să devină iarăşi catalizatoare ale comunităţii ştiinţifice.

În acelaşi registru trebuie discutat şi despre Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice, o manifestare ştiinţifică cândva prestigioasă. Astăzi, din păcate, este privită ca fiind ceva desuet. Poate responsabilizarea directă a unui colectiv lărgit de arheologi în organizarea acesteia ar produce unele efecte scontate.

Crearea de oportunităţi privind derularea unor proiecte interregionale în care echipelor de arheologi li se oferă posibilitatea colaborării poate fi una dintre soluţiile constituirii unei solidarităţi palpabile. În ultimul timp sunt vizibile unele proiecte finanţate de guvern, dar din păcate în unele cazuri echipele de cercetare sunt destul de restrânse.

Nu în ultimul rând cred că ar fi benefică coagularea unei asociaţii profesionale care să reprezinte interesele tuturor arheologilor români.

Trebuie totuşi să remarc apariţia unor grupuri cu specific arheologic pe reţelele de socializare. Acestea reprezintă un bun catalizator al arheologilor, însă pentru a deveni o breaslă în adevăratul sens al cuvântului trebuie luate unele măsuri concrete.

Victor Sava

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.