Dulapul arată mereu dezordonat?

A început sezonul reducerilor şi ai vrea să ai mai mult spațiu pentru a face loc produselor noi?

Dacă lucrurile sunt bine organizate, vei începe mult mai bine ziua în diminețile grăbite, vei cumpăra mai eficient și vei avea mai mult spațiu.

Iată câteva sfaturi pentru a avea un dulap organizat și funcțional.

Analizează-ţi garderoba

Primul pas este să renunţi la lucrurile pe care nu le-ai mai purtat în ultimul an, la cele care nu îţi mai vin, care sunt deteriorate sau pur şi simplu nu îţi dau o energie bună. Donează-le pe cele în stare bună şi aruncă-le pe cele deteriorate.

Evită să porți în casă lucruri vechi, decolorate sau pătate, nu îţi vor da o stare bună.

Renunţă la lucrurile din adolescență, care nu te mai reprezintă, nu ocupa spațiul doar pentru amintiri.

Sortează și depozitează pe categorii

  • Separă lucrurile de vară de cele de iarnă, iar pe cele pentru sezonul următor depozitează-le în pungi vacuum.
  • Sortează lucrurile pe categorii. Găsește un spațiu pentru fiecare tip de obiect vestimentar. Pune la un loc toate modelele din aceeași categorie indiferent de model și culoare. Astfel, vei găsi mai ușor ceea ce cauți.
  • Pune pe umerașe toate lucrurile care se șifonează ușor.
  • Împachetează și depozitează în sertare tricouri, pijamalele și lenjeria.

Tindem să păstrăm multe și diferite modele de pijamale pentru damă iar unele se sifonează, însă, cu o tehnică bună de împachetat și separatoare, se vor păstra foarte bine în sertar.

  • Păstrează separat accesoriile, eșarfele și mănușile. Folosește cutii sau coșuri din răchită pentru depozitarea lor.
  • Așază la nivelul ochilor lucrurile des folosite, pe celelalte le poți depozita pe rafturile de sus.
  • Amenajează un spațiu special pentru geci, paltoane și încălțăminte. Aici poți adăuga umbrelele și gențile.
  • Păstrează încălțămintea curată pe rafturi sau în dulapuri speciale. Evită depozitarea în cutii deoarece ocupă mult spațiu și împiedică vizibilitatea.
  • Genţile și pălăriile le poți păstra pe rafturi sau cuiere suspendate.
  • Depozitează într-un singur loc toate articolele pentru sport și separat pe cele pentru înot.

Stabilește un spațiu pentru fiecare membru al familiei

Ideal ar fi ca fiecare membru să aibă propriul dulap și spațiu de depozitare. Însă, te poți organiza și în spații mai mici.

  • Împarte spațiul în funcție de necesitățile fiecăruia. Fiecare membru trebuie să aibă o zonă cu umerașe și una cu sertare sau un spațiu pentru a așeza lucrurile împachetate.
  • Profită de orice spațiu disponibil. Folosește coșuri din răchită sau cutii din material textil( neapărat cu capac) pe care să le poți depozita și în altă zonă. Vor personaliza spațiul respectiv.
  • Pentru a le găsi mai ușor, este foarte important să nu amestecați lucrurile, chiar dacă fac parte din aceeași categorie.

Un dulap bine organizat te va ajuta să eviți cumpărăturile impulsive. Când vei vedea o ofertă specială la încălţăminte de damă vei ști exact dacă ai sau nu nevoie de ceva.

Urmează perioada reducerilor de iarnă, tu ce buget ți-ai stabilit?

Recomandările redacției