O peraţia de cataractă este una dintre cele mai frecvente intervenţii chirurgicale din lume. Este o procedură rapidă și cu un risc scăzut, care poate restabili vederea prin înlocuirea cristalinului opacifiat cu unul artificial.
În mod normal, lentila ochiului este clară și transparentă. Atunci când se dezvoltă cataracta, cristalinul devine opac și acest lucru afectează vederea. Cataracta este o boală frecventă, care afectează, în medie, mai mult de una din cinci persoane după vârsta de 65 de ani.
Planifică data procedurii
Operația de cataractă nu este, în gene­ral, una de urgență. Deci programează intervenția atunci când ți se pare confortabil și potrivit ție, dar nu întârzia prea mult. Procedura are loc în ambulatoriu – nu vei sta la clinică sau spital decât câteva ore – și se efectuează sub anestezie locală. De ase­menea, asigură-te că ai pe cineva disponibil în ziua operației de cataracta, care să te însoțească acasă și eventual să petreacă ziua respectivă cu tine, dacă ai nevoie de ajutor.
Ce faci cu o zi înainte de operație
Respectă recomandările medicului chi­rurg. Aplică picăturile antibiotice și/ sau antiinflamatoare care ți-au fost prescrise.
Ce faci în ziua intervenției
Nu lua micul dejun, ci bea doar o băutură caldă. Ia cu tine minimum de bagaj, dar nu uita de documente și dosarul medical. După operație, ochiul la care s-a intervenit va fi protejat de un pansament special.
Ce faci după operația de cataractă
Nu intra în panică dacă suferi de o sensibilitate puternică la lumină și ai dificultăți să citești, în primele două-trei zile de la operație, pentru că acesta este un lucru normal. Evită șamponul și produsele de machiaj timp de trei-patru zile, dar și înotul, până la trei săptămâni. De asemenea, se recomandă să nu te apleci și să nu transporți greutăți timp de câteva zile, pentru a nu pune presiune suplimentară asupra ochiului operat.
Ce ochelari porți după operația de cataractă
Operația de cataractă înseamnă o vedere îmbunătățită, dar nu 100% corectată. Acest lucru înseamnă și noi ochelari. Corecția optică finală va fi prescrisă, dacă este necesar, de oftalmolog, de obicei la trei-patru săptămâni după operație.

Recomandările redacției