Cum să ţinem ţânţarii la distanţă. Iată ce plante sunt eficiente

0
119

Atunci când suntem înţepaţi, organismul nostru nu reacţio­-nează atât împotriva agresi­unii, a înţepăturii, cât a substan­ţe­lor care ajung în piele odată cu saliva ţânţarului. Organismul are o reac­ţie inflamatorie: pielea se umflă în jurul înţepăturii, apare senzaţia de mâncărime şi de usturime.
Primul lucru care trebuie făcut este spălarea zonei inflamate cu apă rece şi cu săpun. Ulterior, se poate aplica un cub de gheaţă ori o compresă cu apă rece, recomandă specialiştii. Dacă răcim zona, vasele de sânge se îngustează, aşa că ajung mai puţine substanţe inflamatorii la locul res­pectiv. Uite ce trebuie să faci ca să nu cazi pradă ţânţarilor.
– Înconjoară-te de plante care nu le plac ţânţarilor: lămâiţa, lavanda, cimbrul, gălbenelele, rozmarinul, busuiocul. Plan­tea­ză-le în grădină sau aşază câteva ghivece în balcon.
– Încearcă lămpile odorizante: adau­gă în apă câteva picături de ulei esen­ţial, aprinde lumânarea şi lasă substan­ţele active să se evapore în aerul din cameră. Cele mai recomandate uleiuri esenţiale în astfel de situaţii sunt cele de levănţică, de eucalipt şi de lămâie.
– Există brăţări impregnate cu ulei esenţial de lămâie. Agaţă-le de căruciorul copilului sau de rucsac. Însă, poţi folosi uleiuri esenţiale şi pentru a grăbi vindecarea unor blânde, dar nu aplicate direct pe piele, pentru că sunt iritante. Ma­sează locul, de trei ori pe zi, cu un amestec format din două picături de ulei esenţial la o linguriţă de ulei de floarea soarelui, de migdale sau de jojoba.
– Când simptomele sunt foarte supărătoare, ajută la retragerea blândelor cataplasmele cu frunze de varză crudă, de pătlagină sau de busuioc. Zdrobeşte bine frunzele, ca să elibereze substanţele active.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.