Președintele Iustin Cionca, a organizat o ședință de lucru cu conducerea sistemului medical, cu tema „Cum pregătește Aradul reacția la valul al treilea de Covid-19. Discuțiile au fost atât despre investițiile în spital, cât și de operativitatea cu care, din punct de vedere administrativ, conducerea spitalului trebuie să răspundă la situațiile din activitatea curentă.

„Pandemia Covid-19 ne-a demonstrat că nu întotdeauna ceea ce programăm, se și întâmplă. Astăzi, am discutat cu conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad despre prioritățile financiare și tehnice pe anul în curs, despre investițiile necesare pentru dezvoltarea unor secții, cu accent pe Terapia Intensivă. Am ținut ca la ședința aceasta de lucru să participe și conducătorii celorlalte instituții medicale, președintele Casei de Asigurări de Sănătate, directorul Direcției de Sănătate Publică, precum și Primăria Arad și conf. univ. dr.

Paul Freiman, Președintele Senatului Universității ,,Vasile Goldiș” Arad, pentru că suntem cu toții împreună în acest efort de salvare a vieților și de modernizare a sistemului de sănătate publică”, a declarat Iustin Cionca.

În prezent este în curs procedura de licitație pentru proiectarea lucrărilor de conformare la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, care constau în crearea de noi grupuri sanitare în saloanele din clădirea principală și întocmirea documentației de execuție pentru punerea în aplicare a avizului de securitate la incendiu.

Recomandările redacției