Aud că este pe cale să fie aprobată de Parlamentul României o lege în care se stipulează că iubitorii de animale care hrănesc câinii vagabonzi vor fi sancţionaţi cu „amenzi exorbitante“. Iniţiatorul legii este Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

Evident că  iubitorii de animale sar ca arşi şi spun că acest proiect odată aprobat încalcă Legea nr. 9/2008 privind protecţia animalelor (Legea Marinescu 1),  Drepturile Omului şi Convenţia Europeană a Drepturilor  Animalelor.

Personal, cred că această lege cu amenda usturătoare a iubitorilor de animale care dau păpică câinilor vagabonzi (declar cu asumare cinică că în acest material nu mă mai preocupă grja pentru evitarea cacofoniilor), este caducă, caricatură, tălâmbă, aiurea şi degeaba. La ce mama supărării ne mai trebuie legi pentru contra-câinilor dacă avem destule, la obiect şi perfecte? Scribălăii şi cugetătorii asupra Drepturilor Câinilor ar trebui să facă legi aspre pentru cei ce NU le aplică, că legi sunt.

La Arad, în zona vechii autogări, pe lângă locul viran lăsat de fosta  Fabrică de mobilă dau zi de zi peste curve, curvari, proxeneţi, câini vagabonzi, pisici vagaboande, cumetre cu pungi cu grăunţe pentru câini. Această faună diversă mă deranjează pe mine, cetăţeanul, care ar trebui să fiu protejat de Drepturile Omului, nu să fiu tolerat de Drepturile Animalelor.

S-o luăm pe rând: curvele, proxeneţii, precum şi clienţii lor sunt apăraţi de Poliţie. Altfel nu s-ar putea manifesta în mod plenar, la lumina zilei şi a lămpaşului electric, fără a fi deranjaţi. Practica şi experienţa spun că în asemenea situaţii cei de la poliţie iau şpagă de la curve, ca să nu fie deranjate. Eu nu afirm, doar le dau pe gratis şefilor din poliţie ideea să cerceteze această pistă. Că eu nu cred în  incompetenţa organelor. Ca să ne scape odată de această pecingine socială!

Câinii vagabonzi, în haite de 4-5-6 exemplare se plimbă pe trotuare, atât pe Calea Aurel Vlaicu, cât şi pe Calea 6 Vânători, printre trecători, aşa cum se plimbă primarul Gheorghe Falcă cu maşina Primăriei: fără să fie deranjaţi de nimeni (dex: hingher, hingheri, s.m. Persoană, în serviciul de ecarisaj, care se ocupă cu prinderea câinilor fără stăpân; hoher). Şi sunt nişte dulăi bine făcuţi, bine hrăniţi: mari, înfricoşători, îţi arată colţii, mârâie, latră, se muşcă între ei. Ştiţi care e secretul că arată bine? Nişte cumetre miloase (alea care lovesc cu piciorul copiii străzii) îi hrănesc pe aceşti lătrători şi-i păstrează pe stradă. Acasă nu-i iau, că ar fi mare deranj.

Ei, bine, de ce să fie amendate usturător aceste miloase cucoane? Doar pentru  că le plac câinii vagabonzi şi le facilitează viaţa printre oameni? Nu, nu sunt de acord! Banul se face greu în ziua de azi. Aşa că propun ca aceste sensibile cumetre să convieţuiască câte o săptămână, împreună cu dragii lor lătrători, în ţarcurile Primăriei, de pe Bodrogului, să fie solidare cu ei şi să-i hrănească cu tandreţe, la sânul lor cald.

În rest mersi bine! După ce o femeie din Curtici a fost maltratată de un câine, aşteptăm ca şi la Arad să fie hăcuit vreun copil, ca primarul Falcă să ia definitiv o măsură serioasă împotriva câinilor de pe stradă, care împuţesc oraşul Arad, viitoare Capitală Europeană.

Ham! Ham! Ham!

 

  • zeromaidanezi spune:

    Nu e suficient sa hranesti un caine,trebuie sa-i asiguri
    supraveghere,tratament medical,deparazitare,adapost si nu în ultimul trebuie să fi Responsabil pentru acţiunile cainelui.

  • Alexandru Dobra-Someșan spune:

    Foarte bun articol. Cand mai vedeti oameni care hranesc caini, faceti dom’le o poza cu telefonul sa le fie mai usor politistilor cu amenzile. Pana la urma imortalizati un eveniment ilegal. Asa procedeaza si nemtii. Poate asa o sa ne apropriem de ei.

  • Barbu Marinela spune:

    La bl.G din P-ta Garii,in fiecare dimineta si seara,o doamna doctor coboara si hraneste,atat pisicile vagaboande cat si cainii.Precizez ca eu am facut anul trecut o sesizare la primarie si raspunsul a fost citez:nu exista lege care sa interzica hranirea animalelor fara stapan.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției