Un mare gânditor din Tibet a dat odată sfară în toată ţara că angajează în jurul lui şase oameni înţelepţi, cu care să se poată întreţine pe măsura ştiinţei sale. Candidaţii erau testaţi chiar de marele gânditor, pentru a nu exista dubii asupra ascuţimii minţii candidaţilor aleşi. Cum ţara nu ducea lipsă de oameni deştepţi, peste un an toate cele şase posturi au fost ocupate, în urma unui riguros examen făcut de marele gânditor.
După câteva zile de la ocuparea ultimului post, la înţelept se prezintă un nou candidat. Pentru a-i sugera că toate posturile au fost ocupate, marele gânditor fără rostească o vorbă, a luat un pahar cu apă şi l-a umplut ras, sugerând că dacă ar mai adăuga o picătură s-ar vărsa paharul. Cu alte cuvinte, nu mai poate primi pe nimeni, posturile fiind toate ocupate.
Atunci, ultimul candidat, un recunoscut înţelept în ţinuturile sale de baştină, a luat de jos o frunză uscată şi a pus-o peste apa din pahar. Cu toate că paharul a fost umplut până la refuz nu s-a vărsat nici un strop, frunza plutind deasupra apei. Cu alte cuvinte a sugerat, la rându-i, că pe lângă ceilalţi ar putea fi primit şi el, un biet muritor.
Văzând gestul ultimului candidat, marele filozof l-a luat în grupul său de înţelepţi.
În primul rând trebuie să mă declar solidar cu ţigănetul românesc în greaua încercare pricinuită de trecerea în regatul cerului (în împărăţia cerului ajung împăraţii, cum ar fi împăratul Iulian când îi va veni rândul) a regelui de omenie care a fost Florin Cioabă.
Personalitatea lui marcantă a reuşit, ca în perioada în care a fost internat şi operat în Turcia să acapareze la maximum interesul absolut tuturor televiziunilor şi posturilor de radio româneşti. Plus interesul dezinteresat al oamenilor politici de la Trăienuţ Băsescu la Victoraş Ponta, de la Crinel Antonescu la Neluţu Iliescu, până la toată şleahta politică. În aşa fel a fost captată în România atenţia asupra Regelui Cioabă încât ne-am dat seama că celelalte probleme sociale şi de stat sunt plicticoase, marginale, deci trebuie lăsate în umbră. Primează drama Măriei Sale, nu? N-am absolut nimic cu Regele Cioabă, fie-i veşnicia uşoară, dar prea se dă o importanţă de stat unei minorităţi care şi aşa se crede oropsită. Am auzit că Regele Cioabă a fost o persoană cumsecade, echilibrată, cumpătată. Foarte bine! Dar şi alte personalităţi ale culturii şi vieţii publice româneşti au fost cumsecade şi poate au făcut mai mult pentru imaginea României în lume, dar boala şi apoi moartea lor nu au fost  probleme de stat; de cele mai multe ori boala şi moartea lor au trecut sub ticăloasa stare a anonimatului.
În al doilea rând vreau să vorbesc în câteva fraze telegrafice despre drepturile minorităţior din România. Albanezii, armenii, bulgarii, cehii, croaţii, evreii, germanii, grecii, italienii, macedonenii, maghiarii, polonezii, ţiganii, ruşii-lipoveni, rutenii, sârbii şi tătarii sunt etnicii cu reprezentare în Parlamentul României. Toate aceste etnii se bucură de unele drepturi de care populaţia majoritară nu se bucură, în unele cazuri, de teamă să nu se considere că jigneşte etniile în amorul lor propriu şi de teamă să nu fie considerată asupritoare de etnii (vezi drepturile românilor din unele localităţi din Harghita-Covasna, unde nu-şi pot utiliza liber limba română în locurile publice). Unele minorităţi urlă ca din gură de şarpe că n-au drepturi. Ba au, zic eu cu timiditate, au în aşa măsură încât noi, românii vom ajunge dacă nu avem grijă, ca acea frunză uscată în paharul plin cu apă, care se chinuie să plutească în pahar. Adică ne vom chinui să avem neobrăzarea să vrem să ne simţim bine, să supravieţuim la noi în ţară.

Recomandările redacției