După cum știți deja, câteva zeci de mii de români au protestat, duminică, împotriva grațierii și a intenției Guvernului de a modifica Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Nimic de zis, o atitudine de înțeles, dacă oamenii respectivi au o problemă cu modul în care au înțeles guvernanții să rezolve problema aglomerării închisorilor și, de ce să nu recunoaștem, cu intenția de a se veni în sprijinul unor politicieni care au probleme cu legea, pe drept sau pe nedrept. Nemulțumirea oamenilor, care, rămân la părerea mea și spun că a fost canalizată de experți în psihologia maselor pentru a-i face pe utilizatorii rețelelor de socializare să iasă în stradă, vine ca o mănușă pentru cele două formațiuni care au pierdut dezastruos alegerile, PNL și USR, și este exploatată politic de acestea, în încercarea disperată de a recupera ce mai poate fi recuperat, după campania ineptă condusă de Falcă și de omologul său de la partidul lui Nicușor Dan. Ceea ce nu înțeleg sau se fac că nu înțeleg, atât politicienii liberali,  politicienii din USR, cât și președintele Klaus Iohannis este că nu fac decât să învrăjbească și mai mult societatea românească, iar acest lucru nu duce la nimic bun. Și ca să pună paie pe foc, organizatorii marșului de la București, au făcut ce au făcut încât i-au convins pe participanți să facă și o acțiune pentru a arăta cât de democrați sunt ei, ce minți luminate au, cum luptă ei pentru o societate deschisă  și pentru libertatea de exprimare a presei. Astfel, aproximativ 30.000 de oameni au luat-o la picior înspre sediul CNA, pentru a-și striga nemulțumirea împotriva faptului că anumite posturi de televiziune mai dure în exprimare și care fac dezvăluiri după dezvăluiri, nu sunt sancționate. Nu prea sunt fan Antena 3 și nici România TV, dar cele două posturi au avut, de-a lungul timpului, anchete care au fost confirmate ulterior de procurori și judecători, prin anchetarea, judecarea și condamnarea celor care au fost, la început, doar subiecții unor reportaje bombă.
Limbajul folosit acolo mă deranjează și pe mine uneori, după cum nu  sunt întotdeauna de acord cu opiniile invitaților și a jurnaliștilor care apar pe cele două posturi tv, dar nimic nu mă obligă să nu schimb canalul, atunci când se sare calul. De aici e cale lungă până a mă apuca să cer ca un mic dictator în devenire ca Antena 3 și România TV să fie amendate sau chiar închise. În urmă cu foarte mulți ani, regretatul Ion Rațiu spunea foarte frumos „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Or, cei care au ieșit duminică în stradă și au luat drumul CNA, au acționat exact în direcția opusă, semn că indivizii care i-au organizat nu sunt chiar atât de democrați, nu au mintea atât de luminată și nici nu își doresc o societate deschisă în adevăratul sens al cuvântului. Probabil că oamenii din umbră sunt acum deranjați de informațiile care apar pe cele două posturi cu privire la „Cazul Ghiță” și se folosesc de oameni pentru a plăti anumite polițe. Curat murdar, cum ar spune Caragiale. Iar de la încercarea de a pune botnițe unor televiziuni, până la cenzurarea site-urilor de știri și a ziarelor nu mai este o cale atât de lungă, astfel încât trebuie spus cu subiect și predicat: ceea ce fac acești indivizi sunt acțiuni împotriva libertății presei.

Recomandările redacției