Halmagiu curele Halmagiu potcoaveOdinioară, târgul săptămânal de la Hălmagiu era plin de meşteşugari, care mai de care mai bine aşezaţi. Tăbăcarii se aflau la mare căutare mai ales la târgurile de toamnă, când gospodinele din Ţara Moţilor achiziţionau cojoace pentru întreaga familie.
Pielarii etalau pe tarabe opinci, cizme şi pantofi nemţeşti, marfă căutată pe tot parcursul anului. Iar curelarii veneau cu hamuri, şei şi alte produse specifice, necesare în mai toate gospodăriile agricultorilor şi crescătorilor de animale din spaţiul hălmăgean. Tot pe tarabele curelarilor îşi făceau loc şi împletiturile din fuioare de cânepă necesare pe lângă gospodărie: pălămare pentru legatul nutreţurilor pe carele trase de boi, funii diverse, căpestre uşoare pentru mânji, dar şi biciuri frumos împletite şi ornate cu ciucuri multicolori. Cu timpul, meşteşugarii au avut de înfruntat cumplita concurenţă a frabricilor specializate, care produceau pe bandă rulantă şi la preţuri ce sfidau orice concurenţă.
Moda cojoacelor a început să dispară, locul acestora fiind luat de fel de fel de obiecte vestimentare textile sau din materiale compozite (fâşuri sau piele artificială), mult mai ieftine decât cojoacele din piele tăbăcită sau de blană întoarsă. Pielarii s-au trezit concuraţi de marile fabrici de încălţăminte, astfel că şi ei au dispărut, striviţi de călcâiul necruţător al progresului tehnic.
Nu în ultimul rând, împuţinarea cailor de tracţiune şi colectivizarea agriculturii au rărit dramatic şi rândurile curelarilor din Ţara Hălmagiului.
Aşa se face că astăzi abia dacă mai vezi câte un curelar-doi prin târgurile şi bulciurile din ţară, iar la Hălmagiu singurul meşter curelar care mai vine la târg este Florin Marius Pop din Buteni. Numai că, pentru a face faţă mai bine vremurilor, meşterul curelar Florin Marius Pop şi-a diversificat obiectul de activitate, punând pe tarabă alături de hamuri, curele sau căpestre şi potcoave, caiele, ţesale sau perii de orice fel. La meşterul curelar din Buteni găseşti caiele – adică cuie pentru potcovit – de toate tipurile, începând cu cele cu capul plat, folositoare în sezoanele uscate şi terminând cu cele pentru mersul pe zăpadă sau pe gheaţă, care au capul ascuţit.
Sâmbăta trecută ne-am oprit şi noi la taraba meşterului curelar Florin Marius Pop din Buteni, interesându-ne la faţa locului despre cum mai merg treburile şi în acest sector de activitate: „Apăi treburile ar mai merge ele cumva, că oamenii mai au nevoie de unele, de altele. Ce-i drept, nu mai cumpără ca odinioară, că nu mai au nici atâtea animale ca în trecut. Dar se mai rupe un ham sau un căpăstru, mai trebuie potcovit câte un cal şi, iacă aşa, trăim şi noi pe lângă nevoile dumnealor. Numai că astăzi, ferească bunul Dumnezeu să ai nevoie de un om să te ajute, contra-cost, în atelier, că nu mai găseşti pe nimenea. Toţi vor bani şi toţi vor să trăiască bine, dar să lucreze cu ziua nu mai vrea nimeni. Stau şi eu şi mă întreb că unde vom ajunge în acest ritm. Se fac fel de fel de şcoli şi de facultăţi, dar meserie nu se mai face nicăieri. Ce rost are să ajungi tehnician sau inginer şi tu să n-ai habar cum se bate un cui sau cum se făureşte o curea. Azi-mâine plecăm şi noi, iar căpestre şi hamuri n-ai să mai găseşti decât numai la muzeu.”
La toate acestea se mai adaugă şi sărăcia care bântuie prin străvechea Ţară a Hălmagiului, ţară care niociodată n-a fost ea prea bogată, dat care a rezistat peste veacuri mai ales prin conservarea meseriilor tradiţionale. Iată şi motivul pentru care ne-am gândit să zăbovim niţel şi asupra curelarilor din zona noastră.

Recomandările redacției