„Cursă” a pariat pe foștii colegi: „Știam că meciul se va juca pe teren și va câștiga Gloria”

1
255

adipopaDin postura de fost fotbalist la Gloria, pentru care a evoluat nu mai puţin de șase ani de zile, Adrian Popa era sigur de deznodământul confruntării de vinerea trecută, din Micălaca. „Nu mi-am făcut nicio problemă, știam că meciul se va juca pe teren și că vor câștiga gazdele. Gloria e peste Pecica în momentul de față și nu putea rata victoria. Le mulțumesc foștilor mei colegi pentru ajutor, i-am și sunat personal pentru a-i felicita”, spune utistul.
Cum peste trei zile este de așteptat ca AJF-ul să ratifice succesul UTA-ei în fața Semlecanei Semlac, echipă ce nu s-a prezentat vineri în Calea Aurel Vlaicu, echipa lui Nagy va trece în fruntea Ligii a IV-a Arad. „Am sperat atâta timp să ajungem pe primul loc, iar acum depindem numai de noi să rămânem acolo. Nici nu ne gândim cu cine mai avem de jucat până la final, tratăm fiecare adversar la fel de serios. Ne propunem să câștigăm campionatul și barajul de promovare, orice alt rezultat e un eșec pentru noi”, mai spune Popa.
Cel poreclit „Cursă” pentru viteza și capacitatea sa de efort a fost folosit de Nagy și pe un post care nu îi este prea familiar: „E adevărat că nu am evoluat prea mult în cariera mea ca fundaș dreapta, dar mă simt bine și acolo, am început să învăț postul. Pentru mine important este să joc și să-mi ajut echipa, indiferent că o fac ca fundaș, mijlocaș sau atacant”.
În fine, deși a fost atâta timp în curtea unei formații de tradiție, Popa se bucură că a ajuns în curtea echipei fanion. „Era necesară o schimbare în cazul meu după șase ani la Gloria. Faptul că am ajuns la UTA, iar suporterii sunt alături de noi, îmi dă și mai multă putere de muncă. Suntem cu toții mai responsabili, să îmbraci tricoul alb-roșu obligă. Apoi, faptul că suntem doi-trei jucători pe un post te face să te antrenezi mereu la capacitate maximă pentru a demonstra că meriți să intri pe teren la jocurile oficiale”, a adăugat „textilistul”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.