Cursuri de maiștri sudori, din nou pe piața muncii, după 30 de ani

0
250

Școala de Sudură Grup Crișan, din Arad, și Filiala Județeană Arad a Confederației Patronatul Român, a organizat, din nou, cursuri de maistru sudor. Aceste cursuri vin după o întrerupere de circa 30 de ani în ceea ce privește organizarea cursurilor de maiștri. „De ce este atât de importantantă această meserie? Fiindcă este un liant între muncitor și inginer, transmit cunoștințe tehnice avansate în limbajul simplu al muncitorului, iar în învățământul tehnic, respectiv școlile profesionale duale, care încet, încet încep să prindă contur, rolul maistrului este esențial. Există mașini și utilaje nefolosite, în ultimii 30 de ani, tocmai datorită lipsei acestor maiștri din sistemul de învățământ“, susține Ioan Marin Crișan, directorul Școlii de Sudură arădene și președintele Flilialei Județene a Confederației Patronatul Român.

Școala de sudură Arad, care funcționează sub egida Filialei Județene Arad a Confederației Patronatului Român a demarat procedurile pentru a reuși să organizeze cursuri de maiștri sudori, aceasta fiind prima serie de maiștri de producție după o pauză de 30 de ani. „Am luptat să putem organiza aceste cursuri, deoarece maiștrii de producție lipsesc cu desăvârșire. După ce au terminat cursurile, în calitate de președinte al Filialei Județene Arad a Patronatului Român și director al Școlii arădene de sudură, am dorit ca maiștrii să își poată completa studiile de pregătire cu un modul pedagogic, care să le permită să poată predea în orice școală tehnică sau celor care frecventeză cursurile școlilor de sudură”, a mai declarat Ioan Marin Crișan.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.