raportPotrivit raportului Curţii de Conturi cu privire la controalele efectuate la primăriile din judeţ în cursul anului trecut, pentru operaţiunile efectuate în 2013, abaterile financiar-contabile au fost de peste 31 milioane de lei. La acestea se adaugă venituri nerealizate de peste 2,6 milioane de lei şi prejudicii de peste 3,1 mili­oane de lei. Reprezentanţii Curţii de Conturi susţin că au fost făcute 29 de controale, dintre care 23 de acţiuni de audit financiar, două acţiuni de control şi patru misiuni de audit al performanţei. „În urma derulării misiunilor de audit/ control au rezultat abateri cu caracter financiar care au contribuit la neatragerea unor venituri cuvenite bu­getelor locale, veniturile suplimentare constatate ca urmare verificărilor, peste nivelul celor declarate de către contribuabili sau peste nivelul acestor venituri evidenţiat în contabilitate de către entităţile verificate însumând 2.652 mii lei. Din totalul veniturilor supli­mentare estimate suma de 1.965 mii lei reprezintă impozite şi taxe locale precum şi alte venituri suplimentare nefiscale, iar suma de 687 mii lei constituie accesorii (majorări şi penalităţi de întârziere) stabilite pentru neplata veniturilor bugetare în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege. Referindu-ne la gradul de încasare a sumelor cu titlu de venituri suplimentare se constată că au fost atrase, în mod operativ, la bugetele locale venituri suplimentare în valoare de 191 mii lei, reprezentând un procent de 7,2 % din totalul veniturilor suplimentare estimate”, se arată în raportul Curţii de Conturi. Reprezentanţii instituţiei mai spus că „o altă categorie importantă de abateri financiare sunt cele care au gene­rat prejudicii, acestea fiind estimate la nivelul sumei de 3.181 mii lei, din care suma de 2.607 mii lei reprezintă prejudicii efective estimate, faţă de care au fost determinate foloase nerealizate în cuantum de 574 mii lei, în concordanţă cu prevederile legale în vigoare. În timpul şi ca urmare a acţiunilor desfăşurate, au fost recuperate prejudicii în sumă de 539 mii lei, reprezentând o pondere de 16,9 %, din tota­lul prejudiciilor”. În raport se mai vorbeşte şi despre alte ca­tegorii de abateri, care deşi nu au generat efecte patrimoniale, au afectat în mod nefavorabil calitatea gestiunii econo­- mico – financiare, o parte dintre acestea fiind cuantificate, la un nivel de 31.274.000 lei.
„Abaterile de această natură s-au referit la ne­includerea, nereflectarea sau reflectarea eronată în conta­bilitate a unor elemente patrimoniale aparținând dome­niilor public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale verificate”, susţin cei care au întocmit raportul.
Nereguli pe bandă rulantă
Auditorii Curţii de Conturi vorbesc în continuare despre fundamentarea nerealistă a proiectelor de buget ca urmare neinventarierii şi neevaluării materiei impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se stabilesc impozitele şi taxele cuvenite bugetelor locale;  supradimensionarea veniturilor bugetare fără a se avea în vedere posibilităţile de realizare a acestora, din cauza necorelării veniturilor proprii programate, cu nivelul de realizare a acestui indicator pe anii anteriori; întocmirea unor programe de investiţii nefundamentate;  elaborarea bugetului exerciţiului financiar 2013, fără a fi prevăzute distinct credite bugetare destinate stingerii plăţilor restante provenind din anii 2012 şi 2013. S-au mai descoperit neconcordanţe între valoarea activelor fixe şi conturile cores­- pondente de fonduri, între datele consemnate în evidenţa contabilă, cu cele reflectate în situaţiile financiare şi evidenţele fiscale; neînregistrarea în contabilitate a unor elemente patrimoniale cum ar fi terenuri, creanţe fiscale şi nefiscale, obligaţii faţă de furnizori, obiective de investiţii finalizate şi recepţionate, aportul de capital, diferenţe din reevaluare, precum și venituri de încasat și cheltuieli ce urmează a fi achitate din exploatarea fondului forestier, dar şi efectuarea de înregistrări contabile eronate care au denaturat situaţiile financiare anuale. Au mai fost descoperite probleme cu privire la „organizarea, implementarea şi menţi­nerea sistemelor de management şi control intern (inclusiv audit intern)”, „modul de stabilire, evidenţiere şi urmărire a încasării veniturilor bugetare, în cuan­tumul şi la termenele sta­bilite de lege”  şi „calitatea gestiunii economico-financiare”.
Astfel, s-au aplicat patru sancţiuni contravenţionale de 1.000, 1.500, 3.000 şi 7.000 de lei.

Recomandările redacției