GhISEUPotrivit unui raport al Curții de Conturi realizat în urma controalelor făcute anul trecut, pentru a verifica cum au fost gestionați banii publici în anul 2013, autoritățile publice din județul Arad nu au stat prea bine la capitolul atragere de fonduri europene.
„Ponderea cea mai semnificativă a resurselor publice au fost mobilizate și utilizate prin intermediul bugetelor locale ale unităților adminis­trativ-teritoriale și bugetele instituțiilor și a activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii, în timp ce indicatorii bugetelor fondurilor externe nerambursabile au înregistrat nivele reduse din cauza absorbției insuficiente a fondurilor externe nerambursabile constituite la nivelul Uniunii Europene“, sunt de părere auditorii Curții de Conturi. În raportul Curții de Conturi se arată că au existat excedente bugetare în cazul bugetelor locale ale unităților administrativ – teritoriale – în sumă de 88.023.000; a bugetelor instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii – în valoare de 2.216.000 lei, precum și în cazul bugetelor fondurilor externe nerambursabile, în sumă de 86.000 lei.
„În ceea ce privește rezultatele execuției bugetare la celelalte două componente ale bugetului local centralizat al județului Arad s-a înregistrat un deficit de 31.582 mii lei la nivelul bugetului credi­telor interne și respectiv, un deficit de 4.191 mii lei în cazul bugetului împrumuturilor externe“, se mai arată în raport.
Dependenți de bugetul central
Cei de la Curtea de Conturi au mai arătat că analiza indicatorilor privind execuţia veniturilor şi execuţia cheltuielilor bugetare locale urmăreşte nivelul acestora în contextul bugetului local pe ansamblul judeţului Arad, cuprinzând bugetele comunelor, oraşelor, municipiului şi bugetul principal al judeţului, aşa cum acestea sunt definite prin Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. De menționat că volumul total al veniturilor bugetelor locale în anul 2013 s-a cifrat la 1.035.800.000 lei, reprezentând 94,9 % din nivelul pre­vederilor iniţiale şi 89% din volumul prevederilor definitive. „Din analiza structurii execuţiei veniturilor bugetare, rezultă că veniturile din impo­- zite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte şi alte venituri deţin o pondere de 24% din totalul veniturilor realizate, iar cotele defalcate din impozitul pe venit şi sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată au avut o pondere de 28,6 % şi, respectiv 29 % din veniturile totale ale bu­getului centralizat la nivelul judeţului ARAD. Legat de subvenţiile primite de la bugetul de stat şi alte administraţii, precum şi sumele primite de la U.E. şi alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări, acestea reprezintă 9,9 % şi, respectiv 8,5 % din veniturile totale realizate. Din analiza indicatorilor veniturilor bugetare se desprind următoarele concluzii: cele mai semnificative categorii de venituri bugetare sunt sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată în sumă de 300.723.000 lei, cotele defalcate din impozitul pe venit care se cifrează la 296.728.000 lei, precum și veniturile din impozite, taxe, contribuții, alte vărsăminte și alte venituri în valoare de 248.606.000  lei. Datele pre­zentate mai sus reliefează un grad mare de dependență a bugetului centralizat al jude­țului Arad în raport cu bugetul central al statului. Gradul de colectare a impo­zitelor şi taxelor locale în procent de 88,4%, în raport cu prevederile definitive, este expresia unei evoluţii constante faţă de exerciţiile bugetare an­terioare, o evoluţie negativă fiind cons­tatată şi în cazul surselor provenind din subvenţii de la alte nivele ale administraţiei publice“, mai sus­- țin autorii raportului.
Cei mai mulți bani au mers spre salarii
Conform auditorilor de la Curtea de Conturi, în anul 2013 volumul plăților efectuate din resursele financiare ale bugetului centralizat la nivelul județului Arad s-a cifrat la suma de 947.777.000 lei, ceea ce repre­zintă o pondere de 80% din totalul prevederilor bugetare inițiale și de 75,1% din preve­derile definitive. În ceea ce privește structura plăților buge­- tare efectuate în anul cu pricina, rezultă că au fost făcute chel­tuielile de personal în pondere de 29,2%, cheltuieli cu bunuri și servicii cu o pondere de 25,2 %. Astfel se devansează semnificativ nivelul de 14,4 % al cheltuielilor de capital precum și cel al cheltuielilor cu proiectele cu finanțări din fonduri externe nerambursabile, care au fost de 9,7%.

Recomandările redacției