Curtuiuș: „Supărare, dezamăgire, fiindcă nu meritam să pierdem”

0
253

Golgheterul ediției trecute de campionat la UTA a revenit pe lista marcatorilor după patru meciuri de secetă. La Brașov, Marius Curtuiuș a deschis tabela încă din minutul 3 la singura mare ocazie de gol avută în cele 72 de minute jucate. „Pentru un atacant e important să marcheze, dar e un gol trist, fiindcă nu ne întoarcem nici măcar cu un punct acasă. E supărare, dezamăgire, fiindcă nu meritam să pierdem. Chiar meritam victoria, dar prelungirile ne-au fost fatale”, spune atacantul de 27 de ani al „alb-roșiilor”.
Deși, la rândul său, are mari dubii cu privire la oportunitatea dictării acelei lovituri de pedepasă, Curtuiuș nu vrea să dea un verdict final. „Până nu văd reluările la TV nu vreau să mă exprim. Eram departe de fază, pe margine, nu știu exact ceea ce s-a întâmplat acolo. Băieții din teren mi-au spus că nu a fost nimic, tind să-i cred, dar nu pot eu să afirm ceva cu siguranță. Se poate, însă, să se fi întors puțin și norocul. Altădată am câștigat puncte importante în prelungiri, calificarea la baraj chiar la Brașov, iar acum s-a întâmplat să pierdem. Îmi cunosc, însă, colegii, știu că ne vom reveni rapid, chiar începând de etapa viitoare”, a mai spus utistul.
La felul cum au colaborat, trecându-și fiecare în cont un gol, dar și o pasă decisivă, Marius Curtuiuș și Adrian Petre au dat impresia că au în spate multe meciuri oficiale împreună, deși, se știe, Man a fost cel care a evoluat deseori lângă fostul bistrițean.
„Petre s-a antrenat mereu cu noi și sezonul trecut și ne cunoaștem bine. Poate că nu am jucat prea mult împreună, dar automatismele există. Eu mă mulez pe stilul său, vin eu mai des spre mijlocul terenului să primesc mingi, dar acest lucru nu mă deranjează deloc, îmi fac treaba unde e nevoie de mine”, a încheiat fotbalistul ajuns la cota două goluri înscrise în prezentul campionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.