Mulţi gînditori ai lumii m-au impresionat pînă dincolo de puterile mele de explicare, dar unu, doar unu, într-o asemenea măsură încît să-l urc deasupra tuturor celorlalţi şi să-i dau dreptate necondiţionat: anticul chinez Kong Fu Zi, cunoscut nouă cu numele latinizat Confucius. Dintre toate spune­rile lui, una ar trebui scrisă cu litere de foc şi bătută-n cuie de cer, ca să se vadă pe toată planeta şi-n universul întreg, predată-n şcoli de la grădiniţe pînă-n vîrful doctoratelor şi prefăcută-n ucigătoare literă de evanghelie. Este răspunsul dat la întrebarea care i-a fost pusă – următoarea: Dacă ţi s-ar da toată puterea în China, care ar fi prima măsură pe care ai lua-o pentru ca oamenii să trăiască mai bine? Iată şi răspunsul uriaşului chinez de-un metru şi jumătate înălţime şi trăitor cu mult înaintea celui crucificat pe dealul Golgota: Dacă mi s-ar da toată puterea, prima măsură pe care aş lua-o ar fi modificarea limbajului! Cum întrebătoru-a rămas fără grai, fiindcă nu pricepea, muntele de înţelepciune chine­- zească i-a răspuns cam aşa: Oamenii trăiesc prost fiindcă legile-s proaste; legile-s proaste fiindcă limbajul este interpretabil, deci prost; pentru a trăi bine, oamenii au nevoie de legi bune; legile bune se pot face numai cu un limbaj bun; nu poţi face legi bune cu un limbaj prost; vezi aşadar că trebuie modificat limbajul.
Pe toată planeta asta, de la Adam încoace sau de la coborîrea din copaci (cum vrea şi cum crede fiecare), o mînă de oameni au trăit ca-n rai şi o mare imensă de congeneri de-ai lor n-au fost altceva decît vite numai bune de jug. Dintotdeauna făcătorii de legi şi cei puşi de ei să le administreze au rîgîit de prea mult bine hoţind cu-amîndouă mîinile, pe cînd gurile lor le predicau proştilor cît de bine le va merge respectînd legile. Dintotdeauna puterea s-a luat prin silnicie – asasinat, lovitură de stat, alegeri… (era cît pe ce să scriu măsluiri, dar nu scriu nici dacă mă pică cineva cu ceară topită sau cu ulei încins!), şi-ntotdeauna uzurpatorii, în domnii mai scurte sau mai lungi (timpul scurs între două silnicii), şi-au asigurat tot neamul de urmaşi, pînă la Judecata de Apoi – şi tot nu le era îndeajuns.
Nici azi nu-i altfel. Făcătorii noştri de legi scot legi proaste, cu chichiţe, uşiţe şi portiţe pe care doar ei le ştiu – în fapt nişte măgării ordinare care-ar merita glonţul fără discuţie, şi-apoi ne dau lecţii de logică şi de semantică.
Exemplu concludent: se interzice prin lege clămpănitul la telefon în trafic; prezidentul marinar, supărat foc pe poliţişti, renunţă la escortă şi pleacă de capul lui la serviciu, la volanul propriului Logan; opreşte la un semafor colorat roşu (deci social-democrat, dacă nu cumva comunist de-a binelea); dracii de ziarişti îl filmează conversînd din greu la telefon pe cînd aştepta la volan, în mijlocul drumului mare, să se-nverzească semaforul – deci călcînd pe lege ca pe-o rîmă; iese şeful poliţiei însă pe sticlă şi explică (limbajul!!!), că prezidentul nu era în trafic, ci şedea locului, că nu se-nvîrtea roata, deci putea vorbi cît poftea… Prezidentul n-a păţit nimic; cum să-i faci ceva cuiva care-i şi prezident de patrie, şi-i şi apărat de poliţie prin limbaj? Subsemnatul însă a păţit-o: tot la semafor roşu, tot cu divaisu’ la urechea a’ bleagă – că eram în trafic, dar nu eram preşedinte de ţară, nici măcar preşedinte de bloc sau de scară, şi nici n-a ieşit şefu’ poliţiei ca să explice că…
Miliarde de fiinţe umane trăiesc inuman de prost din cauza cuvîntului (limbaj, zice Confucius), şi boala asta nu se va vindeca niciodată dacă ei, cei mulţi cît nisipul mării, nu vor pune mîna pe cuvînt ca să le deie cu el în cap legiuitorilor şi guvernatorilor de să le crape ţestele şi să le vie mintea la cap.

Recomandările redacției