Cuvinte aşezate întru creştinism

Am să reproduc, mai jos, prin sintetizare (iartă-mă domnule Cehov!) o mică povestire a marelui scriitor rus, intitulată „Vanka“. Vanka este un băiat de nouă ani care lucrează la stăpân. Într-o seară s-a hotărât să-i scrie bunicului, aflat la mare depărtare, într-o izbă sărăcăcioasă.
„Dragă bunelule te felicit de sărbătorile de iarnă şi-ţi doresc să-ţi dea Dumnezeu tot ce-ţi doreşti. Că eu nu mai am nici tătucă, nici mămucă, numai pe tine te mai am.
Aseară, bunelule m-am ales cu o scărmăneală. Stăpânul m-a înşfăcat de păr, scoţându-mă în ogradă, m-a croit straşnic cu cureaua, şi asta pentru că m-a furat somnul când legănam copilul dumnealor în copaie. Iar mai zilele trecute, stăpâna m-a pus să curăţ o scrumbie, şi eu m-am apucat s-o curăţ de la coadă. Şi atunci dumneaei a luat scrumbia şi a început să mă plesnească peste bot cu capul scrumbiei. Calfele îşi bat joc de mine…“ (…)
„Dragă bunelule, fă-ţi pomană şi ia-mă de aici! Du-mă acasă, în sat, că nu mai pot răbda… Mă ploconesc înaintea ta până la pământ şi am să mă rog de sănătatea ta cât oi trăi, numai ia-mă de aici, că de nu, să ştii că mă prăpădesc…“
Vanka băgă scrisoarea în plic, lipi plicul cu salivă, apoi scrise adresa destinatarului: „BUNICULUI, ÎN SAT LA NOI“
Ieşi afară şi băgă plicul în prima cutie poştală întâlnită.
Democraţia este, dacă nu cea mai perfectă, este cea mai perfectibilă orânduire socială din istoria omenirii. În democraţie conduce demosul, adică gloata, prin aleşii ei. Democraţia este chestia aia în care unii ridică mâna, alţii o lasă în jos şi apoi toţi se ceartă între ei. Cum până când se ceartă? Până când îşi aduc aminte pentru ce s-au certat. Apoi o iau de la capăt.

Totuşi, în unele cazuri nu se poate aplica democraţia: în armată, bunăoară. Cum ar fi să se supună la vot atacul sau retragerea? Sau cum ar fi să se voteze ora deşteptării şi stabilirea locului pe unde să iasă glontele?
Nici în cazul bisericii nu funcţionează democraţia. Nu se poate să votezi cea mai mare credinţă şi apoi pe următoarele, după căprării. Totuşi, conform unor prelaţi, marii bogaţi, care ctitoresc biserici sunt un pic mai credincioşi, mai sfinţi decât plebeii; plebei care abia au ce pune pe masă, darămite să mai şi contribuie la ridicarea unei clopotniţe. Aceştia sunt, dară, mai puţin creştini, mai de grad inferior. N-o să se pună alături un un coate-goale şi un nabab. Cu cât eşti un mai mare ctitor de biserici, şi deci mai credincios, cu atât maşinile din dotare sunt mai performante şi mai ţifraşe, căci doar şi Domnului îi plac lucrurile miştoace. Doar după chipul şi asemănarea Sa s-a dezvoltat arta şi frumosul în lume.
Uitaţi-vă la maşinile şefilor mari de la mai toate cultele religioase: nu-i aşa că sunt adevărate bijuterii, ocupate de adevăraţi sfinţi? Şi nu puţine vin de la fraţii noştri din America, ţară unde noile religii şi-au găsit un sol propice pentru dezvoltărea lor. Dacă ar fi democraţie s-ar putea vota credinţa lor în carate; însă dragostea lor imensă pentru Dumnezeu n-are atâtea carate inventate. Dar şi aşa arată superb, reuşind de cele mai multe ori să-ţi scape un zâmbet văzându-i echipaţi după ultimul răcnet al modei, cu costum şi cravate asortate la fix. Parcă ar lua în băşcălie vorbele lui Isus despre modestie cumpătare şi cumpănire; promovând opulenţa, făţărnicia, fastul, huzurul, cheltuirea banilor fără discernământ, înaltele feţe biserceşti ne privesc cu îngăduinţă superioară de la înălţimea personalităţii lor sacre.
Despre modestie, simplitate, pioşenie, bun simţ, echilibru, iubire pentru aproape, smerenie şi altele de acest fel nu e de nasul lor fin. Despre toate aceste precepte biblice este indicat să vorbească doar amărâţii de prelaţi simpli, oamenilor simpli, fără nici un grad ecumenic.
Am scris şi eu câteva ofuri care să readucă bisericile creştine la limitele bunului simţ, al smereniei şi pioşeniei, nu să promoveze făţărnicia, fastul şi huzurul, în plină sărăcie a populaţiei. Sunt un creştin convins, care este scârbit de ipocrizia şi făţărnicia unor înalte feţe biserceşti din fruntea întregii biserici creştine.
S-ar putea să audă aceste cuvinte cine trebuie să audă. Căci eu nu dau cu piatra, ci aşez cuvinte întru apărarea bisericii noastre creştine. Aş dori ca aceste cuvinte să fie auzite.
Sau poate am pus şi eu o adresă greşită, precum Vanka, erou de la începutul acestor rânduri care i-a scris bunicului…