buji

Din judecata cuplului Ceaușescu n-a lipsit vizita medicală

Mistere, mistere, interese, interpretări diverse ale evenimentelor ce au avut loc în  de ne uitatul an 1989. Vedeți și dumneavoastră, de necrezut, revoluționarii sunt cernuți și astăzi, la 25 ani de la evenimente. În listă, ce ar trebui să fie unică, au fost incluși falși revoluționari? În cazul revoluționarilor nu ar trebui să funcționeze gradele de comparație. Au stat acolo în evidențe, neclintiți, atâta vreme și nimeni din această listă sacră, nu s-a sinchisit? Nu a protestat nimeni, că sunt amestecați adevărații revoluționari cu  alții. În fine, vom vedea ce se alege din această ultimă triere. Deocamdată, Aradul nu mai este oraș martir? O ordonanță de urgență ne-a scos de pe listă. Apar criterii , alte criterii, care dovedesc o instabilitate, o grabă, o subordonare la ce, la cine? Ulterior se revine, altă interpretare, care ne asigură că Aradul a rămas oraș martir. Aradul a fost al doilea oraș care s-a ridicat să înfrunte regimul comunist, să se elibereze de comunism, asta o știu arădenii și mai puțin cei ce au făcut clasamente. În Revoluție, Aradul a avut demnitate, curaj și vitejie. Aradul a riscat. Aradul s-a eliberat. Dar…

În vreme ce la Arad s-a instaurat o conducere emanată din Revoluție, jos pălăria față de Valentin Voicilă, ce a rezistat presiunilor, la București dl. Iliescu dezvăluia unei mulțimi uriașe, și unei țări întregi că: -„Ceaușescu a întinat idealurile comuniste” (SIC!). Imediat s-a răspândit, pe nesimțite, zvonul, directiva, ordinul, că urmează schimbări importante, pe fondul unui comunism restaurat, cu față umană. Urmarea apărută tot imediat, la toate lozincile tămâioase: „Ceaușescu – Muncitorii s-a șters numele dictatorului, priviți fotografia făcută la UTA în 22 XII, spre seară, urmând să fie trecut alt nume. Oare care, alt nume? Noua lozincă nu s-a mai completat, a stat acolo vreo două zile și  a dispărut. La protestele uriașe, idea cu un alt soi de comunism a dispărut urgent. Nici nu mai putea avea loc un alt comunism, ziceau cei interesați, îi știți dumneavoastră bine: -„De comunism ne arde nouă acum, avem o țară bogată și noi suntem atât de săraci, să-i dăm drumul tovarăși, una mie, una ție,  șase mie, una ție, s.a.m.d.”

Ura față de Ceaușescu și Elena a crescut și a cuprins toată suflarea românească. Pe proprietarii de butelii, cei de la bloc, colectiviștii, chiar clasa muncitoare, pe micii slujbași la stat, cei care, cu o plasă în buzunar, erau mereu pregătiți să stea la coadă, poate se dă ceva, adidași, lapte, frați-petreuș, salam cu soia ori tacâmuri. Ei bine, toți aceștia visau și ar fi vrut ca Ceaușeștii, să ocupe două camere în bloc, confort III, etaj IV, curent și apă caldă după program, să se descurce cu o pensie de fost ceapist. „Să vadă și să simtă, ce-am simțit noi vreme de 30 ani încoace”.

Alții doreau judecarea, apoi executarea perechii de dictatori. Adică, oricum executarea lor. Da, împușcarea, ca pedeapsă pentru genocid, pentru întinarea idealurilor comuniste și pentru că știau prea multe. S-a constituit un tribunal ad-hoc într-o unitate militară din Târgoviște și în decurs de câteva ore s-a judecat și cântărit răul săvârșit vreme de zeci de ani. Chiar și avocații apărării au acuzat. Noi nu am avut satisfacția unui proces desfășurat pe lege, cu sentință rezultată din rechizitoriu. Perechea de dictatori nu au fost umiliți cum meritau, în sinea lor , probabil se credeau victime. Dar, ori cum,  și-au primit pedeapsa meritată.

Bine, bine, dar pentru ce au fost supuși operației de măsurarea tensiunii, vizitei medicale, într-o judecată cu sentința hotărâtă apriori ? Să le dovedească paranoia? Ori pentru procesul verbal? Ce rost a avut? Iar dacă astăzi se vorbește c-ar fi necesară reluarea procesului, pentru ce? Cui să i să dea satisfacție? Mai merită, oare, să ne otrăvim sufletele?

Recomandările redacției