O discuţie imaginară cu părinţii mei, oameni cu frică de Dumnezeu şi cu un bun-simţ în judecăţi pe care li-l invidiez din răsputeri, m-a pus pe gînduri şi mi-a provocat frămîntări existenţiale greu de suportat. În realitatea cea mai dovedibilă, mama-mi spune mereu cam aşa: „Măi băiete, tu n-ai ştiut niciodată căi de mijloc, ci numai extreme” (şi-nclin să-i dau dreptate). În discuţia  imaginară despre care spuneam că mi-a provocat frămîntări existenţiale care mi-au făcut părul creţ, mama şi tata m-au întrebat fiecare-n parte şi amîndoi de-odată: „De cînd te ştim, şi te ştim de cînd te-am făcut, eşti contra a tot şi a toate. Oare-o să fii vreodată de partea a ceva?”.

Cum sufăr de-un soi de lentoare-n gîndire, mi-a trebuit o secundă pentru-a afla un răspuns mulţumitor la-ntrebarea părinţilor, iar o secundă pentru-a gîndi un răspuns mi se pare-o risipă de timp absolut condamnabilă.

În secunda aceea lungă cît o secundă am reuşit cu greu să descopăr în instanţele mele intime şi cîteva lucruri cu care sînt de acord fără să crîcnesc măcar.

Bunăoară, sînt de acord cu zicerea Măriei sale Ştefan Vodă cel Mare şi Sfîntu cînd s-au aşezatu el în scaunul domnesc al Moldovei din cetatea Sucevei, după ce-l bătuse pe Petru Aron şi fusese uns domn pe cîmpul zis „Direptate”: „În ţara asta sînt prea mulţi stăpîni – şi nu trebuie să fie decît unu!”.

Sînt de acord cu spusa Domnului Tudor din Vladimirii Gorjului cînd au plecat el cu pandurii săi din cîmpia Padeşului spre Bucureşti ca să se facă Domn: „Că poporul este norodul, iar nu tagma baronilor de toate partidele! Că politicianul, cînd scoate capu-n drum, pui mîna pe par…”, dar aici s-ar putea să fi greşit eu citatul sau să se fi exprimat ambiguu Vladimirescul.

Sînt de acord cu garanţia oferită la Iaşi de prim-ministrul Ionel Brătianu în şedinţa de guvern în care i s-a cerut insistent demisia fiindcă România mai rămăsese doar un petic de Moldovă, în primul măcel planetar: „Aveţi răbdare, iar de nu va ieşi bine, să mă-mpuşcaţi!”.

Sînt în totalitate şi perfect de acord cu rezultatul extras de generalul Ion Antonescu după prima şedinţă de Consiliu de Miniştri pe care-a prezidat-o: „Trebuie pus ciomagul pe toată lumea”. Generalul constata necesitatea de-atunci, reală. Aceeaşi necesitate există şi astăzi, şi-i la fel de reală; o constat fără să fiu general sau preşedinte de consiliu de miniştri.

Sînt de acord cu doctorul spaniol care mi-a spus cu năduf, după o noapte de vorbit despre toate cele, mai ales despre motivele care-i mînă pe români spre alte zări şi ţări: „Vouă nu vă trebuie altă ţară, ci alt stat”.

În sfîrşit, sînt de acord cu mine însumi gîndind că-n ţara asta se vorbeşte după cum urmează: noiîn disperare, eiîn dodii. Noi strigăm că nu mai putem de-atîta bine, ei strigă că nu li-i îndeajuns de bine. Noi şuierăm că ni-i foame, ei şuieră că nu se mai satură.

Iată deci c-am scăpat şi de frămîntările existenţiale care m-au albit, şi le pot răspunde mamei şi tatii la întrebarea lor imaginară: da, sînt de acord cu ceva! Sînt de acord cu stîrpirea dăunătorilor şi-a dăunătoarelor prin orice mijloace, deci sînt de acord cu căsătoriile gay, dar numai politician cu politician şi politiciană cu politiciană – ca să nu se mai poată-nmulţi şi să le dispară specia.

Recomandările redacției