A început curățenia de toamnă în toate cartierele municipiului. Primăria a anunțat că acțiunea a început pe 2 octombrie și se va desfășura până la sfârșitul lunii, programul de lucru fiind de luni până vineri, între orele 9.00-17.00, iar sâmbăta, între orele 9.00-13.00.
Acțiunea de curățenie s-a desfășurat deja în Alfa, între 2 și 4 octombrie, de ieri, echipele mutându-se în Micălaca, zona 300 unde vor lucra până pe 7 octombrie. În Micălaca, zonele 100 – 200 se va face curățenie ulterior, între 9 și11 octombrie; în Micălaca, zonele 500 – 700, între 12 și 13 octombrie; în Vlaicu stânga, între 14 și17 octombrie; în Vlaicu dreapta între 18 și 20 octombrie; în Aradul Nou pe 21 octombrie; în Grădiște pe 23 octombrie; pe
Calea Romanilor, între 24 și 25 octombrie; pe Centru dreapta, între 26 și 27 octombrie (de la Bd. Revoluției spre malul Mureșului, Praporgescu, Polivalentă, zona Podgoria, Calea Iuliu Maniu, străzile Ineului,
Mărțișor, Bihorului); în Centru stânga, între 28 și 29 octombrie (de la Bd. Revoluției zona delimitată de străzile Banu Mărăcine, A. Șaguna, Kogălniceanu, Dornei, Piața Arenei); acțiunea urmând să se încheie în Confecții, pe 31 octombrie.
„Această acțiune se desfășoară în parteneriat cu societatea civilă, dar și cu operatori de servicii edilitare. În cadrul «Curățeniei de Toamnă 2017» echipele edilitare vor efectua următoarele activități: măturat, spălat străzi, spălat platforme gospodarești, toaletări, recepări, tăieri arbori, tuns gard viu, lucrări de întreținere canalizare pluvială, curățare guri de scurgere, înlocuit grătare, guri de scurgere din materiale compozite, înlocuit capace cămine de vizitare din materiale compozite, înlocuit capace cămine de vizitare, reparații și întretinere iluminat public, înlocuire corpuri de iluminat defecte, înlocuire becuri arse, remedieri defecte de rețele, verificare func­- ționare iluminat public. De asemenea, vor fi organizate acțiuni de colectare deșeuri DEEE – deșeuri de echipamente electrice și electronice. Ca de fiecare dată mulțumim celor care s-au alăturat campaniilor edilitar-gospodărești și invităm pe această cale asociațiile de proprietari și ONG-urile să sprijine municipalitatea în acțiunile curățeniei de toamnă”, au ținut să precizeze angajații Primăriei.
(L.Ș.)

Recomandările redacției