Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR)  lucrează la un proiect care prevede ca decontarea daunelor să se facă direct la firmele de asigurări,  cu care şoferii au încheiat poliţa RCA.  „O astfel de reglementare ar putea fi în măsură să trateze anumite deficienţe cu care se confruntă piaţa în acest moment. Din punct de vedere tehnic, mai multe putem spune, însă, după ce vedem proiectul final al ordonanţei. Ar fi de aşteptat o reducere a numărului de reclamaţii şi o servisare a clienţilor, aşa cum se întâmplă în zona asigurărilor Casco, unde numărul de reclamaţii este aproape inexistent raportat la numărul total de daune. Mă refer aici atât la problemele vechi, pe care noi le-am tot semnalat, cum sunt cele ce decurg din modul de evaluare a daunelor şi din felul în care unele unităţi reparatoare aleg să-şi trateze clienţii şi partenerii de afaceri, dar şi despre proiecte constructive, orientate către client şi către viitor, pe care le-am proiectat alături de colegii de la BAAR”, a declarat Mădălin Roşu,  reprezentantul ASF, pentru Agerpres. Acesta a mai spus că dialogul constructiv dintre piaţă şi conducerea autorităţii de supraveghere (ASF) poate fi replicat şi în ceea ce priveşte alte provocări cu care industria se confruntă în activitate. Asta, mai ales că „actuala reglementare RCA are, în continuare, aspecte care, odată remediate, pot uşura viaţa consumatorilor şi contribui la dezvoltare şi evoluţie şi în acest domeniuˮ.Guvernul pregăteşte,  la inițiativa ASF, o ordonanţă de urgenţă în acest sens. La acest moment, în județul Arad sunt înregistrate  circa  150.000 de autovehicule, la o pulație de 470.000 de locuitori.

Recomandările redacției