Renault este pe punctul de a anunţa un plan de reducere a costurilor cu două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari), care implică renunţarea la 5.000 de angajaţi până în anul 2024, a anunţat publicaţia franceză Le Figaro, citată de Reuters, notează Agerpres. Producătorul auto francez, care încă aşteaptă finalizarea discuţiilor cu autorităţile de la Paris pentru un împrumut garantat de stat, în valoare de cinci miliarde de euro, nu va recurge la simple concedieri, în schimb „nu-i va mai înlocui pe angajaţii care intenţionează să se pensioneze”, susţine Le Figaro. Contactaţi de Reuters, reprezentanţii Renault nu au dorit să comenteze informaţiile din publicaţia franceză.

În 2019, Renault avea 48.500 de angajaţi în Franţa. Statul francez deţine 15% din Renault. Marţi, preşedintele Emmanuel Macron a anunţat un plan de susţinere în valoare de opt miliarde de euro pentru industria auto franceză, afectată de criza economică provocată de pandemia de coronavirus.

De asemenea, Macron a apreciat că Executivul de la Paris nu ar trebui să semneze un împrumut garantat de stat în valoare de cinci miliarde de euro pentru Renault, până când echipa managerială şi sindicatele nu vor finaliza discuţiile cu privire la forţa de muncă şi uzinele din Franţa ale constructorului auto.Anterior, un reprezentant al sindicatului CGT a spus că Renault ar putea anunţa, joi, reduceri de personal şi închideri ale fabricilor, deoarece producătorul auto francez vrea să-şi diminueze costurile cu două miliarde de euro. Potrivit informaţiilor apărute în presă, Renault intenţionează să închidă mai multe uzine din Franţa, printre care cea de la Flins (unde sunt asamblate modelul electric Zoe şi Nissan Micra) şi uzina de asamblare de la Dieppe, în cadrul unui vast plan de economii care ar urma să fie anunţat în curând. Producător de automobile din anul 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule, în 2019.

Compania Dacia a fost preluată de către Renault în 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

 

Recomandările redacției