De la începutul stagiunii, Național Sebiș a renunțat la doi portari, Moroz și Voicilă și i-a păstrat pe Ionuț Poiană și Andrei Dagău. Ambii sunt juniori, cu mențiunea că acesta din urmă e cu doi ani mai mic decât titularul postului. De altfel, Dagău a prins doar banca de rezerve de la venirea pe malul Crișului Alb, în pauza competițio­nală din iarnă.
Vineri, însă, cu ocazia deplasării de la Timișoara, împotriva puștilor de la Centrul Național de Pregătire, goal-keeperul de 18 ani a bifat primul său meci în Liga a III-a. Și nu oricum, ci purtând banderola de căpitan și contribunind la succesul cu 3-2 al echipei sale. „Le mulțumesc domnilor antrenori pentru acest moment, unul important în cariera mea. Am muncit mult în ultimul timp și sper să mai am și alte ocazii să intru pe teren în acest sezon. La Timișoara nu am făcut un meci perfect, căci am cam greșit la golul doi al adversarilor, dar cred că m-am revanșat după. Șutul trimis de fostul meu coleg de la UTA, Șimăndan, m-a întins serios, mă bucur că în repriza a doua am închis poarta și am câștigat. Chiar dacă punctele nu vor conta la final, era important să avem un moral bun pentru partida cu Lugojul, una foarte importantă pentru noi atâta timp cât încă avem speranțe la locul 2, ce poate deveni chiar 1 dacă se va aplica acea depunctare a celor de la Șirineasa”, spune tânărul goal-keeper, împrumutat de sebișeni de la Viitorul Arad.
Dagău e conștient că îi va fi greu să-i ia fața lui Poiană pentru un tricou de titular, dar: „Concurența este corectă, Ionuț e și mai mare și mai experimentat decât mine. A jucat deja și în Liga a II-a, a fost crescut de Steaua, e un fotbalist bun și un băiat de caracter. Chiar ne înțelegem bine și în afara gazonului, mi-a povestit multe de la Steaua, sper să joace din nou mai sus. De fapt și eu, la 18 ani pot spera să ajung cât mai sus, totul e să rămân modest și să muncesc zi de zi. Cosmin Merșca lucrează separat cu noi portarii, am găsit la Sebiș un mediu în care pot progresa”, a adăugat tânărul portar.
Andrei Dagău a început fotbalul la 6 ani la grupa pregătită de Árpád Cserneczky și, apoi, Adi Petruț, la Atletico. A trecut apoi la UTA, unde a lucrat cu Francisc Tisza și Costel Bogoșel, iar, specific, cu Dan Țapoș. O accidentare la genunchi l-a scos din circuit, însă Flavius Moisă și Marius Ciubăncan l-au reactivat după ce l-au remarcat la un turneu de sală. Fiind liber de contract, a putut semna cu Viitorul Arad, acolo unde a fost pus din nou pe picioare de Cristi Irimia. Acesta l-a propus portar la Cetate Săvîrșin, unde a evoluat în returul campionatului trecut, în timp ce în prima parte a acestui sezon a activat tot în Liga a IV-a, la Șoimii Șimand. Călin Cojocaru l-a reținut în lotul de Liga a III-a după probele susținute în iarnă, dar, în paralel, Dagău mai face parte și din lotul Under 19 de futsal al Șimandului, angrenat în competiția națională la acest nivel.

Recomandările redacției