Numărul utiștilor convocați la echipa națională de tineret a crescut la doi, după ce Damian Isac a fost inclus în premieră în reprezentativa sub 21 de ani a României, unde i se va alătura lui David Miculescu.

Mijlocașul central al UTA-ei recunoaște că a primit numeroase felicitări, în special din partea familiei însă în acest moment preocuparea sa principală este alta: „Sunt foarte bucuros că am primit această convocare dar la asta mă voi gândi de luni. Deocamdată gândul meu e doar la meciul de sâmbătă pentru că e foarte important să îl câștigăm.“

Isac consideră că pentru a fi sigură de victorie, UTA ar trebui să marcheze mai mult de un gol și se declară pregătit să joace acolo unde consideră Laszlo Balint că poate fi mai mult de folos: „Cel mai bine mă simt la mijlocul terenului dar asta nu are importanță, joc oriunde mă pune antrenorul“ a declarat tânărul fotbalist al Bătrânei Doamne care în acest început de campionat a reprezentat o soluție pentru antrenorul echipei și pe postul de mijlocaș ofensiv, în spatele vârfului.

Această polivalență dar și evoluțiile sale foarte bune (în meciul cu CFR a fost în două rânduri foarte aproape de a marca) i-au adus prima convocare la naționala de tineret, alături de care Isac se va deplasa într-un cantonament de pregătire la Marbella unde va avea parte și de două partide amicale, cu Suedia U20 pe 7 octombrie și cu Mexic U21 pe 9 octombrie.

Până atunci însă Isac se pregătește să marcheze acest moment printr-o evoluție bună, un rezultat pe măsură și, de ce nu, chiar un gol pentru echipa sa de club în disputa de mâine cu Dinamo.

Recomandările redacției