Dan Cuedan: „Am pierdut, dar am contat din nou, în special în repriza a doua”

0
140

cuedan.dan_1Pur și simplu, echipa din Podgorie nu se regășește departe de casă. Pâncota a venit cu mâna goală și de la Râmnicu Vâlcea, acolo unde „alb-albaștrii” i-au făcut cadou de bun(re)venit antrenorului Alexandru Pelici.
Pîrvulescu a marcat înainte de pauză și cu toate că „șoimii” au făcut o repriză secundă ceva mai bună, soarta meciului nu s-a mai schimbat. „A fost un joc între două echipe care au început cu obiective diametral opuse, dar până la urmă a rezultat un joc echilbrat, Vâlcea a marcat cu o execuţie de excepţie. Șutul lui Pîrvulescu în vinclu a produs un gol foarte frumos. Repriza a doua am controlat-o pe toată durata ei, Vâlcea a fost periculoasă pe contraatac, mai ales după intrarea lui Popa, care a şarjat foarte bine pe partea dreaptă. Puteam să marcăm din situaţiile care le-am avut şi să câştigăm măcar un punct, nu am reuşit. Asta este, felicit Vâlcea, pe Pelici şi Ivan, sper să îşi îndeplinească obiectivele. Noi ne dorim doar să ne salvăm. Vă spun sincer, am pierdut meciuri, dar am contat în fiecare dintre ele. Nu putem spune că ne-am prezentat slab, ca o echipă care este la retro­gradare, vom vedea ce ne mai aduc meciurile următoare. Vâlcea, clar nu îşi merită locul, are un lot bun, dar se întâmplă să ai lot bun şi să nu reuşeşti să faci și puncte”, a declarat Dan Cuedan la finalul disputei cu vâlcenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.