Misterul din jurul viitorului celor de la Mama Mia Becicherecul Mic, rămași fără susținere financiară,
s-a risipit. Divizionara a treia a fost luată sub aripa sa de Marcel Băban, care deține o școală de fotbal la Jimbolia. Acolo vor evolua și „pizzerii” din retur, într-o formulă nouă, atâta timp cât fostul atacant susține că nu va păstra niciounul dintre fotbaliștii care au încheiat pe penultimul loc prima parte a sezonului.
Totodată, tmsport.ro anunță că noul antrenor al echipei va fi Dan Mănăilă, fost jucător la Poli și UTA. Ca tehnician, arădeanul Mănăilă
le-a antrenat pe UTA, FC Bihor, Internațional Pitești, ALRO Slatina, Europa Alba-Iulia, Metalurgistul Cugir sau Mureșul Vințu de Jos. „Mânzul” va conta în special pe fotbaliști crescuți la Școala de Fotbal Marcel Băban, dar și pe cei patru fotbaliști plecați de la ASU Poli: Denis Băbăn, Patrick Niță, Miodrag Todorov și Branimir Stefanovici, plus câțiva jucători străini, francezi și englezi.
Primul test al noii echipe va avea loc chiar sâmbătă, în fața celor de la Unirea Sânicolaul Mare.

Recomandările redacției